Category: "Pareri personale"

Pages: 1 3 4 5 ...6 ...7 8 9 10 11 12 ... 32

08/09/17

  09:34:00, by Bogdan, 523 words  
Categories: Stiri - Romania, Pareri personale, Jurisprudenta, Drept & Internet, Viata privata

Supravegherea angajatilor - CEDO pune punctul pe i

Acum aproape doi ani, când apăruse hotărârea CEDO Bărbulescu vs. România am scris o însemnare, ca să rămână gravat faptul că CEDO nu a decis că angajații pot fi monitorizați, ci că "angajatorii nu au nicidecum un drept de a-și urmări angajatii, dar că acest lucru ar putea fi acceptabil în anumite circumstanțe (cum sunt cele din speța în cauză)." 

Acum două zile, a apărut noua hotărâre CEDO Bărbulescu vs. România a Marii Camere (pentru că CEDO a considerat că e un caz important, care ar putea fi revizuit cu mai multe argumente). Concluzia nu este diferită de cea de mai sus, pe care o punctasem atunci, deși majoritatea au spus că, inclusiv în circumstanțele din speța respectivă, monitorizarea angajatului a fost ilegală. Dar alte două aspecte mi se par mult mai important de subliniat (le găsiți pe scurt și în seria de întrebări și răspunsuri a Curții):

  1. În primul rând, că Statele (inclusiv România) au obligația de a se asigura că un angajator nu poate să ia măsuri de supraveghere a angajaților doar pentru că vrea și fără a asigura garanții adecvate împortiva abuzului. În același timp, se lasă posibilitatea unei largi zone în care această obligație se poate îndeplini - probabil de la un cadru normativ specific sau printr-o jurisprudență adecvată a instanțelor (inclusiv cele din zona dreptului muncii - vezi par. 113-120 din Decizie pentru detalii);
  2. În al doilea rând, CEDO deja creionează în par. 121 o serie de șase criterii care pun bazele nivelului minimal de asigurare a proporționalității și garanțiilor pentru un caz de monitorizare a angajatului:
    1. Informarea prealabilă a angajatului, inclusiv cu privire la natura monitorizării și momentul implementării măsurilor;
    2. Proporțiile monitorizării și nivelul de intruziune în viața privată a angajatului, inclusiv cu privire la date de trafic, conținut sau coordonate de localizare;
    3. Dacă vorbim de accesul la conținutul comunicațiilor, identificarea motivelor legitime pentru care o astfel de măsură este necesară;
    4. Posibilitatea implementării unui sistem de monitorizare mai puțin intruziv (hello, data minimisation!);
    5. Consecințele monitorizării și dacă rezultatele nu au fost folosite în alt scop;
    6. Garanții suficiente pentru angajat, în special pentru accesul la conținutul comunicațiilor.

În condițiile în care piața e plină de soluții de supraveghere electronică (nu doar a angajaților), unde majoritatea celor implicați (producători sau vânzători ori consultanți) "uită" să menționeze că soluțiile pot fi folosite doar în anumite condiții legale, va fi crucial rolul instanțelor să aplice corect decizia CEDO și rolul autorităților competente să aplice Regulamentul UE pentru protecția datelor personale - GDPR, pentru avea un regim legal funcțional, și nu doar pe hârtie.

Iar angajatorii trebuie să înțeleagă faptul că o formulare juridică a principiului:"Băi, eu știu tot ce faceți voi!" este mult mai complexă decât pare.

PS: Dacă tot vorbeam de GDPR, aruncați-vă o privire pe site-ul MAI, pentru că au pus în dezbatere publică ieri un proiect de lege, care practic implementează parte din GDPR în legislația română. Caută după: Proiectul de Lege pentru modificarea și completarea nr. Legii nr. 102/2005 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal, precum și pentru abrogarea Legii nr. 677/2001 pentru protecţia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date [...]

08/08/17

  10:19:00, by Bogdan, 472 words  
Categories: Anunturi, Stiri - Romania, Pareri personale, Libertate de exprimare

Libertatea de exprimare și umorul, victime colaterale ale știrilor false în online. Cui îi pasă?

Se pare că Facebook a început implementarea în România a unui algoritm de filtrare a știrilor false (fake news) din informațiile care apar pe paginile (wall) utilizatorilor de Facebook. De asemenea, se pare cel puțin anumite publicații cu știri umoristice, care evident că nu sunt reale, au intrat în același filtru, din care teoretic ies doar știrile adevărate și perfecte.

Dacă Guvernul României (de oricine ar fi fost condus el) ar fi impus un filtru în care anumite publicații ar fi fost puse pe lista neagră a știrilor false, toată lumea ar fi strigat cenzură.

Dacă în anii ‘90, proprietarii chioșcurilor de ziare ar fi decis că anumite publicații nu pot fi vândute la chioșcuri, toată lumea ar fi strigat cenzură. (de fapt chiar s-a întâmplat)

Dacă același lucru se pare că este făcut de o firmă privată pentru aproape 10 milioane de conturi din România, pe criterii nepublice și neclare, fără o procedură de apel și fără vreun comunicat oficial, se pare că nu mai este problemă. Dar este tot o cenzură, privată de data aceasta, mult mai insidioasă prin lipsa oricărei urme de transparență, inclusiv a algoritmilor folosiți.

Pe aceleași considerente ar trebui să lăsăm cei câțiva giganți globali care asigură de facto porțile către informația online să stabilească ce avem voie și ce nu avem voie să citim. Sau să facem. De fapt, deja Germania își propune să facă o lege care exact asta să facă, în ciuda faptului ca oameni cu scaun la cap îi zic că nu este o idee prea buna.

La noi, e liniște și pace, ca oricum nu se ocupă nicio instituție publică cu susținerea libertății de exprimare. Ca sa fie tacâmul complet singura reacție publică este a unui domn care căștigă bani de pe urma lui Facebook care ne explică de ce decizia lui Facebook este "e o măsură logică și sănătoasă atât pentru rețeaua socială, cât și pentru societate, în general." LOL. Evident, asta nu ar putea fi niciodata un fake news, doar un Media advertising bias, pe care Facebook nu l-ar filtra niciodată.

Și oricum, e vorba de Mark care stabilește lista, nu de Dragnea, Tăriceanu sau Cioloș, nu? Deci e safe...

Am mai spus că problema nu sunt doar știrile false (și exemplul de mai sus e exemplul perfect), iar soluția nu este un algoritm miraculos (pe care oricum niciun politician nu il intelege, dar nici cei angajati sa vorbeasca in numele Facebook), ci mai degraba de educație media și receptare critică a informațiilor - indiferent de modul de transmitere - presă scrisă, TV, radio sau Internet. (ca să înțelegeți mai prozaic la ce ne referim aruncați-vă un ochi pe infograficul ăsta de la MediaWise și Factual despre cum depistezi dezinformarea.)

Dar deocamdata la clasa a V-a vrem să promovăm învățarea algoritmilor și nu gândirea critică a informațiilor primite... În rest, vorbe goale.

20/04/17

  12:28:00, by Bogdan, 885 words  
Categories: Stiri - Romania, Pareri personale, Legislatie, Drept & Internet

Cum se încearcă reglementarea Uber, Airbnb, Indiegogo si ce mai pica

Cum se încearcă reglementarea Uber, Airbnb, Indiegogo si ce mai pica

Un nou proiect de lege vrea să reglementeze “economia de acces” în România. Adică – mai pe înțelesul tuturor firme – Uber, AirBNB, Indiegogo, Freelancer.com și altele asemenea au nevoie de mai multe reguli.

E un moment bun să discutăm ideea. Proiectul este pe masa Comisiei de ITC, iar în 26 aprilie va fi o dezbatere (probabil prima și ultima) pe acest proiect de lege. Dacă vă considerați afectați și vreți să participați, cereți acest lucru la adresa de e-mail cti AT cdep PUNCT ro.

Dar eu personal aș prefera să avem un context mai larg și nu să luăm doar exemplul companiilor amintite de mai sus, ca să răspundem la niște întrebări esențiale.

De ce am vrea să reglementăm serviciile online?

Principiul pus în practică de legea 365/2002 în România și de directiva de e-commerce în Europa este relativ simplu: serviciile online (denumite servicii ale societății informaționale) nu se autorizează în prealabil. Acum pare și logic, dar în anul 2000 era mai vag: cum ar fi fost ca cineva care vrea să facă un site de orice tip să treacă printr-o comisie de birocrați ca să primească o autorizație?

De la orice principiu, există și excepții unde există reglementări mai laxe sau mai stricte – de la zona de protecție a consumatorilor în contractele la distanță până la emiterea de monedă electronică – cu sancțiuni în consecință (de la amenzi până la neprimirea unei autorizații de a fi furnizor de monedă electronică).

Ei, bine noua reglementare identifică o altă categorie, denumită generic „economie de acces”, care ar trebui să fie reglementată. De ce ar trebui reglementată? Nu este deloc clar. M-aș fi așteptat să fi fost identificate niște probleme (sau relații sociale) pe care aceste noi economii le creează și care, după cum s-a dovedit, practic nu pot fi rezolvate altfel decât printr-o lege. În afară de conflictele dintre Uber și taximetriști, n-am auzit în spațiul public românesc o altă nemulțumire clară.

Ce vrem să reglementăm din serviciile online?

  • Este nevoie de o reglementare transversală (care să se refere la „toți găzduitorii de conținut”, așa cum prevede art 14. din legea 365 sau la toate magazinele online, cum face OUG 34/2014) sau ai nevoie de o abordare sectorială?
  • Nu cumva este nevoie de o mai bună definire/regândire a serviciilor de taxi?
  • Oare nu dorim să fie reglementate (mai dur sau mai lax) și condițiile de cazare?
  • Are rost sa avem o reglementare care să privească serviciile de crowdfunding (sau poate întâi să le lăsăm să crească puțin)?
  • Dar reglementarea unui intermediar de tip B2B, cum este freelancer.com?

Cum vrem să reglementăm serviciile online?

Dacă avem un răspuns la întrebarea precedentă, ar trebui să vedem cum anume se dorește reglementarea. Este normal să impun niște obligații care oricum există în alte legi (de ex., protejarea datelor personale prin Legea 677/2001, securitatea informatică, plata taxelor pe care le datorează)?

Pentru obligațiile suplimentare, nu cumva ele îi schimbă companiei modul de business din găzduitor în terț de încredere (de exemplu „să verifice autenticitatea și conformitatea documentelor”)? Nu cumva ele trebuie să schimbe conduita unui furnizor? (de tipul „să dețină documente care să autentifice caracteristicile bunului”)?

Și dacă reglementarea creează un rol care de fapt nu există, cum ar fi „suportul local al platformei tehnologice”? Deci ar trebui ca Indiegogo, de exemplu, să facă un contract cu o firmă românească? Serios?

Și care sunt sancțiunile? Amenda contravențională să zicem că ar putea să aibă un sens, dar cum s-ar aplica „interzicerea funcționării platformei tehnologice”? Facem o listă neagră pentru ISP-iști? Angajăm polițiști ai Internetului care să-i prindă pe acei furnizori din România care o folosesc ilegal?

Ce rezultate ne așteptăm să aibă reglementarea?

În fine, deși proiectul vorbește chiar în primul articol de „promovarea și sprijinirea domeniului” , din text nu reiese nicicum acest aspect, pentru că vorbim doar de obligații și sancțiuni. Inclusiv partea de autoreglementare de fapt nu este așa ceva (pentru că spune doar că termenii și condițiile vor fi aplicabile și apoi se impun iar obligații).

Realist vorbind, niciuna dintre aceste platforme care deja există nu au în România cine știe ce piață importantă, deci reacția instinctivă ar fi probabil să plece sau să refuze să accepte furnizori din România. În unele cazuri, cum ar fi Freelancer.com, probabil că ar duce la limitarea a mii de mici profesioniști să își găsească clienți. Sau să învețe să folosească un VPN. Sau să plece din țară.

Ceea ce poate nu ne dăm seama acum este că o astfel de lege închide ușa în nas oricărui viitor serviciu care ar putea fi făcut de vreun inovator român. Sau îi zicem să plece în Marea Britanie sau în SUA, pentru că aici e riscant.

Și atunci revenim la întrebarea inițială din titlu: Servicii online de tipul Uber și AirBnB: vrem reglementare, autoreglementare sau doar să plece?

Deocamdată, prin acest proiect de lege, se pare că vrem să plece toți și să creăm bariere pentru alții ca ei în viitor.

Poate o soluție mai bună ar fi să identificăm întâi problemele și apoi să discutăm aspectele de mai sus. Și dacă încercăm o autoreglementare sau co-reglementare, ar trebui să le expunem problemele celor din industrie și să înțelegem cum le văd ei rezolvate. Asta dacă dorim să rezolvăm problemele de fond.

Articol publicat si pe blogul Trusted.ro.

Textele proiectului actual:
Expunerea de motive a legii   em894.pdf
Textul adoptat de Senat   em894.pdf

09/09/16

  14:51:00, by Bogdan, 727 words  
Categories: Pareri personale, Legislatie, Viata privata

Al cincilea proiect de lege înregistrare a utilizatorilor pre-pay. Incompetență, tupeu nemărginit sau rea-intenție?

Ministerul Comunicațiilor și Societății informaționale pune pe pagina de proiecte de acte normative un nou proiect de lege (datat 6 septembrie 2016) care propune, pentru a cincea oară, ca toți cetățenii români care cumpără cartele pre-pay să își dea datele de identificare. Proiectul de lege, ca și expunerea de motive  dar și modul ascuns în care l-au publicat (informația nu apare pe prima pagina la zona de Ultima Oră, ca de obicei) nu fac decât să dovedească că de fapt nu contează argumentele și decizia este luață.

Să fim clari:  știam din diverse surse că se pregătește un nou proiect de lege pe acest subiect. Știam de cel puțin un an jumătate ca există "un grup de lucru de experți" care lucrează pe acest proiect. Știam că SRI-ul, care a susținut public și proiectele trecute, deși fuseseră depuse de niște parlamentari sau MCSI, insistă pe acest subiect. Ba chiar îin urma unei scrisori deschise am fost invitați la guvern șă discutăm pe aceaste teme. Deci îl așteptam.

Dar textul propus și mai ales expunerea de motive este un model cronic de lipsă de respect pentru instituții și drepturi fundamentale - Curtea Constituțională sau Curtea Europeană de Justiție. Să vă explicăm:

  • Guvernul actual face mare tam-tam legat de transparență. Dar până acum pare că incurajăm un formalism al transparenței (adică hai să publicăm pe o pagină web legea), fara să ne intereseaze fondul (propui legea și faci întâlnri pentru că chiar te interesează opinia altora). La întâlnirile de acum 1 an sau de anul acesta am insistat că dacă se propune așă ceva, ar trebui să fim macar informați, dacă nu cumva consultați atunci când un astfel de proiect de lege este propus. Ei bine, noi n-am fost. Nici vreuna din organizațiile care au ceruut acest lucru. Dar expunerea de motive a legii susține că au fost astfel de întâlniri. Mai mult, am aflat de la un amic care mai verifică din când în când pagina web cu proiecte de acte normative de la MCSI - că altfel nu ai cum să știi ce se intâmplă. #fail1

  • Înțelegem din textul expunerii de motive că "grupul de experți" care a scris-o are noțiuni avansate de securitate, dar să nu mențîonezi decizia Curții Constituționale de acum 2 ani exact pe acest subiect șî în schimb să mențîonezi o opinie neoficiala a CNCD e dovada de impotență juridică. Ierarhia actelor normative și instituțiile juridice și rolul lor se învață în anul 1 într-o facultate de drept. Asta, evident, daca treci pe la cursuri.  #fail2

  • Faptul că nu există niciun studiu de impact asupra drepturilor omului îl putem pune pe lipsa de competență, dar faptul că prin textul propus legii ignori complet decizia CCR și nu menționezi că drepturile omului vor fi afectate prin noua lege, este fie rea intenție sau tupeu nemărginit. La fel este și ignorarea deciziilor Curții Europene de Justiție care privesc modul în care un act normativ de colectare masivă de date personale trebuie să respecte dreptul la viață privată - Digital Rights Ireland (C-293/12 și C-594/12) și Schrems (C-362/14). De altfel chiar ieri avocatul general al UE a scos o nouă opinie pe un caz similar (transferul de date personale ale pasagerilor între Canada și UE). Nu mai vorbim de numeroasele studii pe aceste teme.Evident, pentru asta trebuie să vrei să citești și să întelegi. #fail3.

  • Să mai zicem și că impactul economic al proiectului este considerat a fi 0, de parcă colectarea și păstrarea datelor a 12 milioane de cetățeni e rutină si nu costă niciun leu? #fail4

  • Pe fond, efectiv nu avem ce discuta - proiectul încalcă flagrant ceea ce a spus CCR acum 2 ani de zile, iar cum ar trebui justificat un astfel de proiect am mai zis deja - la celelalte 4 tentative eșuate. Și mai ridicol este că proiectul este total ineficient - dacă vrei să folosești o cartele pentru a discuta infracțiuni oricum poți să le cumperi pe numele altuia, așa cum am mai explicat.#finalfail

Mai există și posibilitatea sabotajului din interior - cine a scris proiectul a vrut să-l facă astfel încât să fie sigur că nu o să treacă niciodată testul de neconstituționalitate. În acest caz, a reușît deplin!

PS: N-am mai scris pe blogul asta, pentru ca e mai mult o chestiune de implementare a legii, dar daca n-ati auzit faimosul proiect SII Analytics, e bine sa cititi despre cel mai mare proiect de supraveghere generalizata din Romania. Asa, macar sa stiti ca exista…

19/05/16

  11:01:00, by Bogdan, 1065 words  
Categories: Pareri personale, Legislatie, Drept & Internet, Viata privata, Drept & ITC

De ce publicarea a 200 000 de nume de prezumtivi datornici pe Internet este o prostie uriașă

Update 24.05.2016 - ANSDPCP anunta ca au amendat ANAF cu 16 000 de RON, dar nu dispun stergerea datelor publicate ilegal. Deci problema ramane. Cel putin dpdv al raspunderii civile delictuale, fapta ilicita este dovedita.

ANAF a publicat zilele trecute pe Internet o bază de date cu aproape 200.000 de cetățeni români care ar avea datorii de peste 1500 de RON către fisc. Chiar dacă este o măsură care deocamdată a făcut deliciul presei pentru numele de personalități care au datoriii la fisc, problema este de o gravitate imensă, în opinia mea, încălcând în mod flagrant principiile prelucrării datelor personale.

Sunt 2 categorii majora de probleme:

A. Probleme juridice

  • Scopul prelucrării datelor personale de către ANAF este “a colecta și gestiona eficace și eficient impozitele”. În acest sens nu există nicio motivație rezonabilă de a publica așa numite “liste ale rușinii” pe Internet – ceea ce contravine principiului colectării datelor cf pentru “scopuri determinate, explicite și legitime” - Art 4 (1) b – legea 677/2001
  • Publicarea “listelor rușinii” nu este legală, conform practicii ANSPDCP – vezi si Rapoartele autoritatii pentru detalii- cazurile CNAS, primarii (raport 2011 - pag 17-21), dar și în cazul sectorului privat (aici au fost mai multe cazuri)
  • Fiscul este constant în a încerca să publice datele persoanele ale debitorilor pe Internet încă din 2007 - prin publicarea pe Internet a numelor debitorilor, chiar dacă au domiciliul cunoscut. Astfel Curtea Constituțională are cel puțin 3 decizii în care îi explica că nu poate pune informații personale pe Internet doar pentru că așa vrea - iar textele adoptate în acest sens încalcă prevederile constituționale. De altfel, siderată de faptul că este a treia decizie a CCR exact pe același subiect, în decizia 536/2011, Curtea Constituțională precizează într-mod politicos, dar ferm să nu mai insiste cu dispoziții legale în același sens și să înceapă să respecte Constituția.
  • ANAF este la fel de constant în a nu înțelege de ce trebuie să protejeze datele personale pe care le administrează – astfel încât a creat si jurisprudența la Curtea Europeană de Justiție în cazul Bara - care explică clar că instituțiile publice nu pot să-și schimbe datele cetățenilor între ele doar penrtu că așa vor ele.
  • Faptul că ANAF nu înțelege ce înseamnă publicarea într-un spațiu deschis la Internetul rezultă și din răspunsul dat către colegii de la AvocatNet pe un articol similar. Pe scurt, ANAF consideră că este o incalcare a vietii private, dar este minoră. Ca singur argument este o decizie a Comisiei pentru Drepturile Omului din 1985 cititi textul integral nu doar rezumatul de pe prima pagina!) care, evident că nu vorbește despre publicarea pe Internet (care în 1985 era încă în scutece, iar www nici nu exista), ci despre conflictul între publicarea informației cu privire la o datorie către fisc într-un Registrul public vs. legea accesului la informații publice. Ori echivalentul acelui mecanism în 2016 nu este publicarea pe Internet, ci a acorda acele date persoanale dacă cineva îți face o cerere pe Legea accesului la informațiile publice 544/2001.. Ori de fapt acest aspect a fost clarificat deja de decizia ICCJ 37/2015, care explică ca numele și prenumele trebuie anonimizate pe accesul la informații publice.

  • Nici ANAF și nici Cancelaria Primului Ministru (care administreaza portalul data.gov.ro) nu reușesc să înțeleagă - deși am avut nenumărate discuții pe această tema cel puțin pe partea de date deschise - că datele cu caracter personal NU pot face obiectul datelor deschise, nefiind date care pot fi reutilizate liber, ci au un regim juridic specific. Asta chiar e trist pentru data.gov.ro

2. Argumente de bun simț:

  • Întreaga acțiune nu face decât să sublinieze atitudinea de dispreț cu care imaginea ANAF pare deja pecetluită în relația cu cetățenii. ANAF-ul trebuie să înteleagă că cetățenii, chiar și cei care par a nu-și plăti datoriile către stat, sunt cetățeni onești și de bună credință până la proba contrarie (adică au aflat si recunosc datoriile respective sau au fost obligați de o decizie judecătorească definitivă și irevocabilă);
  • ANAF îi pune în aceiași oală (adică bază de date) pe 200 000 de cetățeni, indiferent de motivele sau circumstanțele pentru care sunt acolo: săraci, neplătitori de rea credința, mamă de 10 copii care nu are bani, țepari, prostituate care nu-și plătesc amenzile, persoane care nu știau că sunt datori la fisc, șomeri, oameni care au plecat din țară de 10 ani, persoane decedate sau cine știe ce categorii la care eu nu mă gândesc.
  • Și mai grav este că tot în acea bază de date sunt și persoane care au contestat în instanța sumele respective (din diverse motive), ceea ce înseamnă că nu sunt de acord cu ceea ce ANAF le impută. A publica aceste date personale reprezintă o sfidare a instanțelor și rolului lor într-un stat de drept.
  • Ceea ce face de facto ANAF prin acel document este o prezumție de vinovăție pe care o aruncă asupra acelor persoane, deși nu există nicio dovadă că acele persoane știu măcar de alegații pe care le aduc.
  • O dată ce le-ai publicat pe Internet într-un format deschis, oricine le poate folosi în orice alt scop. Ideea că ai putea să mai corectezi sau ștergi datele deja publicate este o utopie, deci au făcut deja un rău pentru 200 000 de persoane

În concluzie nu pot decât să sper că in ceasul al 15-lea autoritatea pentru protecția datelor va interveni în această problemă. Daca ar fi în vigoare noul Regulement pentru protecția datelor, aș cere public și o amenda de 20 de milioane de euro. Dar pe care să o plătească șefii ANAF.

Până atunci îi impulsionez pe cei care apar pe acea listă să își apere drepturile – fie pe legea 677/2001, fie pe codul civil. Avantajul unei acțiuni pe codul civil este că puteți cere și despăgubiri – lucru absolut logic, mai ales dacă ați contestat sumele în instanță sau ați apărut eronat în listă. Dacă acționați pe dreptul de opoziție (vezi aici formular ajutător), nu uitați să cereți cf art 15 (4) și lista terților cărora le-au fost dezvăluite datele dvs. personale, răspunsul promițând să fie unul delicios.

Cea mai gravă problemă este însă cea de imagine – faptul că una din cele mai mari colecționare de date persoanale ale cetățenilor României își permite nu doar să facă o asemene acțiune fără o reacție promptă din partea autorităților competente duce în derizoriu orice discuție cu privire la protecția datelor personale în România.

PS: Recunosc în schimb că anumite informații de acolo pot fi considerate de interes public, dacă vorbim de accesul la informație – dar aceasta nu justifică în niciun mod publicarea întregii liste, cu atât mai mult într-un format reutilizabil și indexabilă de motoarele de căutare.

30/03/16

  16:49:00, by Bogdan, 724 words  
Categories: Stiri - Romania, Pareri personale, Legislatie, Viata privata

Guv.ro la ora adevarului pe subiectul consultarilor publice - Urgenta inregistrarii cartelelor pre-pay sau o discutie pe argumente de fond?

Am rezistat aprope o saptamina sa comentez toate urgentele legate de a cincea tentativa anuntata pentru înregistrarea cartelelor pre-pay, profitata a fi impinsa pe agenda politică de atentatele de la Bruxelles.

Am profitat de mesajul de ieri al premierului Ciolos pentru (inca) o invitatie la argumente, studii si analize. Si nu doar ne trebuie x sau y, pentru ca asa vrea A sau B. Scrisoarea deschisă completă mai jos. Astept cu interes și răspunsul!

Domnule Prim Ministru Dacian Cioloș,

Ați zis ieri o vorbă mare: “Cred că e important să ne învățăm în societatea românească să discutăm așezat și să luăm decizii în cunoștință de cauză.”

Și noi credem la fel. Și noi așteptăm cu interes vremea când o să discutăm așezat. Cu argumente și fapte. Cu analize de impact serioase, bazate pe cifre. Cu atenție la impactul asupra drepturilor fundamentale pentru proiectele de lege care au fost deja declarate cel puțin o dată neconstituționale.

Dar, din păcate, ce am văzut în ultimele 2 luni este departe de declarația dvs.

Vă reamintim:

  1. După declarația dvs referitoare la înregistrarea cartelelor pre-pay, ministrul pentru Comunicații și pentru Societatea Informațională a anunțat că proiectul va intra într-un ”regim de avizare rapid. Toate chestiunile legate de neconstituționalitate au fost eliminate.” Nu s-a anunțat nimic de vreo dezbatere publică. Nicio analiză de impact asupra drepturilor fundamentale. Nimic despre studiul de impact cu privire la cum va afecta industria. Nu am înțeles nici cum un terorist nu va putea să dea 3 lei unui om al străzii cu buletin ca să-i cumpere o cartelă. Așteptăm dezbaterea reală cu argumente.
  2. În urmă cu aproximativ două săptămâni, Guvernul dumneavoastră a reușit contraperformanța de a adopta un nou tip de act normativ – Ordonanța de Urgență a CSAT cu privire la interceptarea comunicațiilor, într-un timp demn de un record mondial – o singură zi. Nici acolo n-am văzut o dezbatere, ci doar un proiect ieșit pe surse, iar proiectul era diferit de ce ați publicat ulterior în Monitorul Oficial. Ați anunțat apoi că “este nevoie de o amplă dezbatere publică pentru organizarea unei instituții responsabile pentru punerea în executare a supravegherii tehnice.” De atunci a fost liniște pe acest subiect. Așteptăm dezbaterea reală, cu argumente.
  3. Acum puțin peste o lună, s-a încheiat dezbaterea publică privind legea securității cibernetice. Încă nu s-au publicat răspunsurile punctuale la cu propunerile avansate, dar deja ministrul societății Informaționale a participat la o conferință în care a explicat cum se va implementa legea (ca și cum proiectul nu ar putea suferi modificări în Parlament). De asemenea, am aflat deja că proiectul va ajunge în Parlament undeva în luna aprilie și că trebuie să fie “discutat în regim de urgență.” Nicio vorbă despre cele șase puncte concrete de neconstituționalitate pe care le-am tot adus în discuție. Pare ca unii politicieni cred că rezolvarea acestora se face prin corectarea virgulelor într-un text. Proiectul de lege prevede un impact bugetar 0 și un impact asupra sectorului privat care este tot 0. Dar un calcul empiric și parțial, dacă ne uităm doar la obligația de audit, ne duce la cel puțin 1000 euro x 400.000 firme = 400.000.000 euro/an doar pentru sectorul privat (art 18. alin 1 din propunerea de lege). Așteptăm dezbaterea reală cu argumente și cu participarea tuturor celor afectați.

Domnule Prim-Ministru, dorim să fim profesioniști și să facem ca la Bruxelles – nu cu informații prin presă că există un grup de lucru interministerial care lucrează, ci cu documente și argumente concrete despre proiectele de lege care pot afecta drepturile fundamentale ale cetățenilor. Dorim să discutăm cu documentele pe masă despre:

  • Analiza de nevoi care să conțină inclusiv
  • Studiu de impact asupra drepturilor omului (practică CEDO, CEJ, CCR, garanții, urmărirea scopului legitim, necesitatea într-o societate democratică, proporționalitatea cu scopul urmărit)
  • Impactul real asupra bugetului
  • Impactul real asupra sectorului privat
  • Eventual analiza cadrului similar european și mondial, dacă este cazul.
  • Textul politicii publice propuse, cu variante de adoptare posibile și efectele lor.
  • Stabilirea unui calendar ferm de dezbateri publice – online și offline.

După cum spuneam, așteptăm dezbaterea reală cu argumente pentru toate proiectele de mai sus. Pentru primul pas, așteptăm calendarul discuțiilor așezate.

Cu respect,

Bogdan Manolea, Asociația pentru Tehnologie și Internet (ApTI)

Ioana Avădani, Centrul pentru Jurnalism Independent

Mircea Toma, ActiveWatch

Georgiana Iorgulescu, Centrul de Resurse Juridice – CRJ

Mihail Bumbeș, Miliția Spirituală

Maria-Nicoleta Andreescu, APADOR-CH

Ovidiu Voicu, Centrul pentru Inovare Publică

Elena Calistru, (Asociația) Funky Citizens

Cătălin Hegheș, Asociatia pentru Minți Pertinente – AMPER

18/03/16

  17:48:00, by Bogdan, 227 words  
Categories: Anunturi, Stiri - Romania, Pareri personale, Legislatie, Viata privata

OUG privind interceptarile - calea spre succes sau spre mai multe probleme?

Ca un follow-up la insemnarea anterioare se pare ca am avut dreptate in cinismul meu si a fost mai important să avem un OUG rapid si nu o discutie asezata.

Ca OUG-ul adoptat peste noapte are probleme majore, nu este nicio surpriza - sunt mai multe articole care deja abordează problema pe toate fatetele importante:

Eu continui să cred că dacă vrem ca Decizia CCR sa aibă și un rezultat corect, iar pe de alta parte MJ-ul să își mai spele din rușine, atunci soluția ar fi să avem o discuție așezată (și complexă in același timp) despre garanții tehnice și juridice a unui sistem functional pe termen lung.

Altfel, probabil o sa avem fie o respingere a OUG de către Parlament sau, și mai rău, o viitoare actiune in fata CCR, care are toate sansele să aibă succes. Oricare dintre acestea pot să creeze probleme cu mult mai mari decât cea actuală.

E adevărat, putem sa ignoram toate problemele inca o data si sa speram ca nu se va intampla nimic.

10/03/16

  00:21:00, by Bogdan, 648 words  
Categories: Stiri - Romania, Pareri personale, Jurisprudenta, Viata privata

Motivarea deciziei CCR privind interceptările SRI – ce ar trebui să reținem

Ieri a fost publicată și motivarea deciziei CCR cu privire la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art.142 alin.(1) din Codul de procedură penală, prin care sintagma “ori de alte organe specializate ale statului” care ar putea face interceptări telefonice sau alte activități de supraveghere tehnică a fost declarată neconstituțională. Nu o să insist asupra prostiilor scenaritei acute și nici asupra faptului că decizia Curții este logică și urmează jurisprudența constantă a CCR. (vezi si par. 38-42 din decizie)

A. Două concluzii scurte

A1. Doar organele de urmărire penală pot să efectueze supravegherea tehnică

(34) (…) organele care pot participa la realizarea acestor (acte prevăzute de art.142 alin.(1) teza a doua din Codul de procedură penală) sunt numai organele de urmărire penală. Acestea din urmă sunt cele enumerate la art.55 alin.(1) din Codul de procedură penală, respectiv procurorul, organele de cercetare penală ale poliţiei judiciare şi organele de cercetare penală speciale.

A2. Decizia CCR se referă în principal la neclaritatea textului și la lipsa garanțiilor adecvate

Asta înseamnă că infrastructura de interceptare poate fi folosită de altcineva (vezi mai sus). Deci soluția propusă de Minisitrul Justiției ar putea fi o opțiune dacă garanțiile prevăzute de decizia CCR sunt respectate. Aceasta înseamnă în practică că o asemenea soluție NU se poate adopta prin OUG (fiind neconstituțional cf. Art 115 (6) din Constituția României) și că trebuie să aibă garanții adecvate - asta înseamnă inclusiv, in opinia mea, că sistemul ar putea să fie folosit doar după un audit tehnic extern care să garanteze principiile de mai jos.

B. Ce trebuie să reținem pentru viitor

 

B1. Avem nevoie de garanții juridice, procedurale și tehnice adecvate pe tot parcursul interceptărilor

CCR citează în par 44. CtEDO cu privire la necesitatea garanțiilor în ambele etape ale interceptărilor telefonice - autorizarea supravegherii (când trebuie garanţii substanţiale împotriva supravegherii arbitrare şi discriminatorii) şi efectuarea propriu-zisă a supravegherii. La acest ultim aspect cazul CtEDO citat subliniează că:

“nu este prevăzută nici o verificare a implementării măsurilor de supraveghere tehnică secretă de către un organism sau o entitate oficială, externă serviciilor care desfăşoară măsurile de supraveghere, sau cel puţin, căreia să îi fie impusă îndeplinirea unor condiţii care să îi asigure independenţa şi conformitatea cu principiile statului de drept, dar că nicio altă instituţie, în afara celor care dispun măsurile speciale de supraveghere, nu poate să verifice dacă măsurile luate îndeplinesc condiţiile prevăzute în mandatul de supraveghere sau dacă datele originale sunt reproduse cu exactitate în documentele scrise.”

B2. Avem criterii clare pentru garanții minime pe care nu le îndeplinim acum

CCR citează criteriile CtEDO cu privire la garanțiile minime care ar trebui să fie prevăzute în legislaţia statului, pentru evitarea abuzurilor de putere:

  • natura infracţiunilor care determină necesitatea de interceptare;
  • stabilirea categoriilor de persoane pasibile de înregistrarea convorbirilor telefonice;
  • o limitare a duratei de înregistrare a convorbirilor telefonice;
  • procedura obligatorie pentru examinarea, utilizarea şi stocarea datelor obţinute;
  • măsurile de precauţie care trebuie luate în cazul informării altor părţi;
  • împrejurările în care înregistrările pot sau urmează să fie şterse ori distruse

B3. Legislația care poate afecta drepturile fundamentale trebuie să îndeplinească cerințe de calitate precise

Orice decizie cu privire la interceptări trebuie să se faca prin lege (part 47) și să îndeplinească cerinţele (par 46) de:

  • accesibilitate (normele care guvernează materia interceptării comunicaţiilor trebuie reglementate la nivel de lege),
  • claritate (normele trebuie să aibă o redactare fluentă şi inteligibilă, fără dificultăţi sintactice şi pasaje obscure sau echivoce, într-un limbaj şi stil juridic specific normativ, concis, sobru, cu respectarea strictă a regulilor gramaticale şi de ortografie),
  • precizie şi previzibilitate (lex certa, norma trebuie să fie redactată clar şi precis astfel încât să permită oricărei persoane - care, la nevoie, poate apela la consultanţă de specialitate - să îşi corecteze conduita şi să fie capabilă să prevadă, într-o măsură rezonabilă, consecinţele care pot apărea dintr-un act determinat)

Deci ne apucăm să ne gândim la un text care să respecte principiile sau iar fușerim un OUG până la următoarea decizie CCR?

1 3 4 5 ...6 ...7 8 9 10 11 12 ... 32

Blog juridic al lui Bogdan Manolea cu informatii referitoare la legislatie, jurisprudenta, articole si stiri legate de domeniul Dreptului Tehnologiei Informatiei din Romania si strainatate.

Subscrie la acest blog pentru a primi actualizarile prin e-mail

Adresa de e-mail


Realizat de FeedBlitz

  XML Feeds

Search

December 2017
Mon Tue Wed Thu Fri Sat Sun
 << <   > >>
        1 2 3
4 5 6 7 8 9 10
11 12 13 14 15 16 17
18 19 20 21 22 23 24
25 26 27 28 29 30 31

Multumesc

V-a fost util ceva de pe blog sau pe de site ?
De azi va permit sa imi lasati un multumesc
blogging soft