Drept & Internet - noutati si opinii

Articol publicat in revista Marketwatch - numarul 106 - iunie 2008

1. E-mail

Poşta electronică reprezintă cea mai importantă pentru cei care folosesc Internetul. A-ţi face o adresă de e-mail cu un spaţiu de cel puţin 1 GB este la fel de simplu ca a traversa strada. Şi mai puţin periculos. Conform unui studiu Radicati Grup se trimit peste 210 miliarde de mesaje zilnic.De altfel începem să asistăm şi la reacţii adverse: nu mai vrem e-mail. Cel puţin nu vineri. Aşa s-a hotărât un grup de angajaţi ai Intel care au decis că vineri nu răspund la emailuri, ci preferă întâlnirile directe sau discuţiile la telefon. Pentru un mai bun schimb de idei.
Şi totuşi e-mail-ul e încă în top. E în laptop. E în desktop. E în fiecare zi în faţa noastră. Şi e evident că devine interesant şi pentru business care vrea să-l exploateze. Şi aşa ajungem la capitolul 2.

...

2. E-mail Marketing

Există firme specializate, şi în România, care învaţă companiile cum să folosească e-mail-ul, newsletterele pentru a-şi promova imaginea şi produsele, pentru a-şi informa clienţii sau partenerii. Dar în acelaşi timp a nu îi deranja pe ceilalţi cu prea multe mesaje inutile sau care nu le vor. Cuvintul cheie folosit de aceste companii, pentru a face diferenţa faţă de mesajele nesolicitate care au împânzit netul este “permission marketing” - marketing bazat pe permisiune. Adică îţi cer voie înainte să îţi trimit un mesaj publicitar. Dacă nu vrei, înseamnă că nu te interesează mesajul – nu are rost să-mi bat capul cu tine. Sunt băieţi care fac bani buni din afacerea asta. Bravo lor! Îi găsiţi pe net.
În acelaşi timp există şi alte firme specializate sau firme cu “specialişti” in house care înţeleg repede că e relativ simplu, rapid şi ieftin să iei câteva milioane de adrese de email, să le trimiţi mesajul tău în speranţa (de cele mai multe ori deloc deşartă) ca să-ţi cumpere produsul sau ca să-ţi promovezi imaginea. Sau pur şi simplu pentru că e o metodă de promovare facilă. Asta fără ca cineva să-ţi ceară acordul. Şi aşa ajungem la capitolul 3.

3. Spam

Spam e o şuncă. Chiar vorbesc serios, intraţi pe spam.com daca nu mă credeţi.
Spam nu este un acronim. Se zice că a intrat în folclorul universal ca ceva care te deranjează odată cu un scheci Monty Python din 1970 în care termenul Spam este folosit obsesiv in întregul show de 30 de minute: Spam, spam, spam – what a wonderful spam!
Spam are 30 de ani. Primul mesaj electronic considerat ca spam a fost trimis pe 2 Mai 1978 de o companie Digital Equipment în reţeaua numită pe atunci Arpanet. Evident, mesajul a fost primit cu enorma enervare de majoritatea destinatarilor care foloseau reţeaua exclusiv in scopuri academice sau militare.

Astăzi, acelaşi studiu menţionat mai sus spune că 78% din cele 210 miliarde de mesaje zilnice sunt nesolicitate. Mult. Prea mult. Şi aşa ajungem la capitolul 4.

4. Ce este spam ?

Cuvintul cheie în legătură cu acest subiect nu este “conţinutul mesajului”, ci “consimţământul destinatarului”. Definiţia pe care o consider cea mai bine structurată vine de la spamhaus.org. Astfel se consideră a fi Spam orice mesaj electronic care îndeplineşte două condiţii esenţiale: este nesolicitat şi este trimis en-gros (bulk). Un email care este doar nesolicitat poate să fie foarte bine un mesaj ok – o cerere persoanlizată de contact, o întrebare referitoare la un loc de muncă, etc. De asemenea un mesaj trimis la mai mulţi recipienţi poate să fie un mesaj ok – o listă de discuţii, un newsletter indeplinesc foarte bine acest criteriu.
Dar combinaţia dintre cele două – nesolicitat şi trimis en-gros – îl face Spam.

Evident la orice problema se caută soluţii. Cum Internetul este un spaţiu transnaţional, s-au încercat mult timp doar soluţii tehnice. De la diverse blacklist-uri cu spammeri (inclusiv româneşti – vezi rbl.sns.ro), filtre pe cuvinte cheie sau alte metode mai avansate instalate la nivel de server, la soft-uri specifice care să blocheze spam-ul la nivelul utilizatorului final. Probabil că le ştiţi mai bine decât mine. Dar cum ele nu au rezolvat pe deplin problema – că spamul pare să crească în loc să scadă – iată că şi-au bagat şi legiuitorii coada, aşa ca acum (o parte din) spam este şi ilegal. Adică o contravenţie. Şi aşa ajungem la capitolul 5.

5.Comunicări comerciale nesolicitate

Luând exemplul UE (ca şi în alte domenii) România a decis ca să facă spam-ul o contravenţie. Nu tot, doar o bucată din el. Să vedem diferenţele:

În primul rând l-a numit comunicări comerciale nesolicitate.Ca să sune româneşte şi ca să se facă mai greu pentru unii să înţeleagă.

În al doilea rând a restrâns categoria de mesaje care pot fi pedepsite la cele comerciale. Adică dacă trimiţi spam electoral, religios sau non-profit (adica pentru o asociatie sau să donezi sânge) nu te pedepseste nici o instituţie românească. În schimb definiţia a ceea ce este comercial, este foarte largă: “orice formã de comunicare destinatã sã promoveze, direct sau indirect, produsele, serviciile, imaginea, numele ori denumirea, firma sau emblema unui comerciant ori membru al unei profesii reglementate.”

În al treilea rând legislaţia română nu cere ca mesajul să fie trimis en-gros. Conform textului actual un simplu e-mail comercial nesolicitat poate fi suficient pentru aplicarea unei sancţiuni contravenţionale. Limitarea ar putea părea exagerată, însă cred ca trebuie să interpretăm limitarea actuală din două puncte de vedere. În primul rând majoritatea emailurilor comerciale de acest gen sunt trimise en-gros, deci am putea considera că este o prezumţie implicită. În al doilea rând am putea considera impropriu pentru Autoritatea care investighează cazul să demonstreze că mesajul a fost trimis en-gros. Şi de fapt ce este en-gros? 10,100, 1 000 000 de emailuri? Problema ar putea fi atentuată dacă în practică s-ar stabili o practică internă prin care comunicarea comercială nesolicitată ar fi sancţionată doar în cazul în care exista mai mult de o plângere sau alte elemente care arată că şi alţii au primit astfel de mesaje nesolicitate.

În al patrulea rând, conform principiului teritorialităţii - care ar trebui să fie clar, dar din păcate mult prea des nu este - autorităţile române pot doar să sancţioneze persoane fizice şi juridice româneşti.

În fine ajungem la întrebarea ce autorităţi române ar fi competente să primească astfel de plângeri legate de comunicari comerciale nesolicitate. Practic sunt doua autorităţi care au mai investigat astfel de cazuri: Autoritatea Naţională de Reglementare în Comunicaţii şi Tehnologia Informaţiei – ANRCTI, care a dat deja câteva amenzi în acest sens şi Autoritatea Naţională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal – ANSPDCP, care judecă cazul din punct de vedere al procesării datelor dvs. personale (adresa de email fiind o dată cu caracter personal).

Nu ar trebui însă să uităm şi iniţiativa IAB Romania care reuneste agentii de publicitate si publisheri autohtoni, implicaţi în piaţa de publicitate online şi care a publicat un set de standarde si recomandari pentru email marketing care merg dincolo de reglementările legale. De altfel, tot IAB România a deschis, destul de recent, un Centrul de suport si sesizari al IAB Romania care doreşte să fie locul unde se pot reclama campanii sau companii care nu le respectă standardele şi recomandările menţionate anterior.