Category: "Comert electronic"

Pages: 1 2 3 4 ...5 ...6 7 9 10

22/09/06

  18:48:46, by Bogdan, 364 words  
Categories: Stiri - Romania, Drept & Internet, Retentia datelor, Comert electronic

Cind autoritatile nu stiu ...dar nici industria nu le stie.

.. se intimpla numai lucruri proaste.
De exemplu ni se spune : " Conform unei directive europene, care va intra in vigoare de la 15 martie 2007, operatorii de telefonie vor fi obligati sa retina si sa arhiveze datele privind durata fiecarui apel, locatia celui care initiaza apelul precum si locatia destinatarului, urand ca aceaste prevederi sa fie extinse ulterior si asupra furnizorilor de Internet si a comunicatiilor electronice, a declarat Zsolt Nagy in cadrul conferintei pe teme de comunicatii organizate joi de Finmedia."
Lasind la o parte ca directiva a intrat in vigoare de pe la inceputul lui Aprilie 2006, se face un anunt care nu ne ajuta cu nimic. ( asta ca sa nu mai spun ca este tirziu)
Cum Romania poate sa negocieze modul de aplicare al acestui act si data lui de aplicare efectiva (ca inca mai e stat candidat)ar trebui sa nu se spuna daca s-a facut ceva in acest sens,dar nici nu se spune daca va amina aplicarea pentru continut Internet - cum au facut mai toate statele, ce termen specific se va alege pentru Romania, cine va fi autoritatea de la Articolul 9, etc !

In fine cel putin asta explica de ce mai ieri era un nene la o stire radio de la o organizatie de Drepturile Omului care si-a dat si el seama ca o astfel de lege ar incalca dreptul la viata privata. Cam tirziu, cam tirziu ... Am scris despre asta de la sfirsitul lui 2004, dar nu s-a dovedit un subiect prea tare pentru Romania.
Eh, o sa fie cind o sa vada ISP-isti ca vor trebuie sa cumpere sute de harduri ca sa pastreze datele, iar utilizatorii Internet interesati de privacy vor invata sa foloseasca Proxy-serverele, care vor creste ca afacere.

In alta ordine de idei a subiectelor neinteresante - UE va face o evaluare a Directivei privind vinzarea la distanta, urmarind sa armonizeze legislatia in domeniu si sa o actualizeze.
Cum dupa articolul meu cu cele 10 zile de trimis banii inapoi, au inceput sa se intrebe de ce e asa si cum se poate sa fie asa (vezi si comentariile la insemnare), poate sunt interesati oamenii sa faca propuneri de imbunatatire a cadrului.
Altfel spus - Daca va pasa,acum e momentul !

29/08/06

Cumparati ceva online? In 10 zile puteti sa-l trimiteti si va primiti banii inapoi!

Articolul a aparut in revista Link2ecommerce

Am precizat in numarul trecut ca voi reveni cu un alt element din legislatie, element pe care nu l-am remarcat pe nici un site, desi poate fi folosit ca un mic instrument de promovare.

Iata-ma-s! Sunt singur ca toti cititorii acestui articol stiu foarte bine ca pe langa legislatia privind comertul electronic, li se aplica si legislatia privind contractele la distanta. Nu va temeti, sunt doar doua acte normative din care unul il aproba pe celalalt - este vorba de Ordonanta Guvernului nr. 130/2000 privind regimul juridic al contractelor la distanta si Legea 51/2003 pentru aprobarea Ordonantei Guvernului nr. 130/2000 privind regimul juridic al contractelor la distanta (evident, le gasiti pe www.legi-internet.ro) - adica practic o lege ( aici este textul celor 2 acte normative combinate.)

Da, asa cum banuiati, legislatia privind contractele la distanta este legea cadru (pentru ca se refera si la vanzarile prin posta sau prin TV), iar legea privind comertul electronic, pe care ma apucasem sa o disec in primele articole, este legea speciala. De aceea, probabil, unele dispozitii pe care le-am discutat in primul articol, se repeta aici - este vorba de obligatia de informare. In toate cazurile in care se vinde ceva prin Internet, TV sau posta, este important ca vanzatorul sa fie foarte bine cunoscut si identificabil – adica sa aibe adresa, date de contact, CUI, cod fiscal, etc.

Dar acum vom vorbi despre Capitolul II al legii privind contractele la distanta si anume - Dreptul de denuntare unilaterala a contractului. Legea prevede in articolul 7 alineatul 1: "consumatorul are dreptul de a denunta unilateral contractul la distanta, in termen de 10 zile lucratoare, fara penalitati si fara invocarea vreunui motiv. Singurele costuri care pot cadea in sarcina consumatorului sunt cheltuielile directe de returnare a produselor".

Adica - mai pe intelesul tuturor, legea zice ca acel “30-days money back Guarantee”-(primiti banii inapoi in 30 de zile - garantat) pe care poate l-ati auzit la unele magazine sau in filmele americane, exista si in Romania!

Numai ca aici, termenul este de 10 zile. Eu nu am vazut nici un magazin de comert electronic care sa scrie ca in 10 zile pot sa-i dau inapoi bunul cumparat, fara a justifica de ce il dau inapoi, iar in plus, sa mai si faca din asta un subiect de reclama. Poate multi o sa-mi spuna ca au strecurat aceasta dispozitie undeva in Termenii si Conditiile pe care le-am bifat si nu le-am citit cu atentie. Se poate.

Dar, in acelasi timp, tot legea zice ca (art 7 alin2): "in cazul in care comerciantul a omis sa transmita consumatorului informatiile prevazute la art. 4, termenul pentru denuntarea unilaterala a contractului este de 90 de zile".

Informatiile din articolul 4 sunt, pe langa cele de informare (pe care tot bat moneda ca fiind conditiile minime pe care trebuie sa le indeplineasca un site), si unele care te obliga sa scrii aceasta clauza cu litere ingrosate:

Art. 4. (1) Comerciantul trebuie sa transmita consumatorului, in scris sau pe un alt suport de informatii durabil, la dispozitia sau accesibil acestuia, in timp util, in perioada executarii contractului, urmatoarele:
... b) conditiile si modalitatile de exercitare a dreptului de renuntare unilaterala, pentru cazurile prevazute in prezenta ordonanta, sub forma clauzei urmatoare: "Consumatorul are dreptul sa notifice in scris comerciantului ca renunta la cumparare, fara penalitati si fara invocarea unui motiv, in termen de 10 zile lucratoare de la primirea produsului sau, in cazul prestarilor de servicii, de la incheierea contractului", redactata cu caractere ingrosate. In cazul omiterii acestei clauze, produsul sau serviciul este considerat livrat fara cerere de comanda din partea consumatorului, conform prevederilor art. 14.

Si ca sa punem cireasa pe tort, sa ne referim si la art. 14 la care se face referire in art 4:

Art. 14.
Este interzisa livrarea de produse sau prestarea de servicii fara o comanda prealabila din partea consumatorului, daca aceasta livrare implica solicitarea efectuarii unei plati. In cazul livrarilor pentru care nu exista o comanda prealabila, consumatorul este exonerat de orice contraprestatie, lipsa raspunsului neavand valoare de consimtamant.


Rezumand intreaga argumentatie: daca nu puneti pe site (sau intr-un e-mail trimis consumatorului) toate informatiile cerute de lege plus acea clauza scrisa cu litere ingrosate, atunci orice va va putea da bunurile inapoi in termen de 90 de zile!! Si dvs. va trebui sa ii dati banii inapoi! Ba si mai grav, pentru ca se considera ca nu v-a facut o comanda s-ar putea sa faceti o livrare si sa va fie foarte greu sa recuperati banii pe acel produs, pentru ca art. 14 exonereaza consumatorul de orice contraprestatie.

Sigur, legea prevede si momentul din care se calculeaza termenul de 10 sau 90 de zile sau faptul ca rambursarea sumelor se va face in cel mult 30 de zile de la data denuntarii contractului de catre consumator. Dar va las sa va delectati cu legea. Si o veste buna in final – vedeti daca nu cumva livrati anumite produse si servicii care va incadreaza in exceptiile de la art. 6, 10 si 12 (atunci ati scapat de aceasta obligatie).

O ultima recomandare: nu va bucurati prea tare daca cititi legea in forma initiala si dati peste punctul f din art. 6 care spune ca ordonanta nu se aplica in cazul comertului electronic. Punctul respectiv a fost abrogat prin legea 365/2002.

20/06/06

Ce inseamna legalitatea unui site de comert electronic?

Articol publicat in revista Link2ecommerce

Exact întrebarea asta mi-am pus-o şi eu în momentul în care Andrei Radu m-a rugat sa jurizez site-urile de comerţ electronic care s-au înscris în Gala Premiilor E-commerce. Nu va voi dezvălui toate criteriile pe care le-am aplicat, dar de multe vă veţi da seama din ideile de mai jos.
Cert e că am trecut prin 35 de site-uri de comerţ electronic româneşti încercând sa identific cât mai multe probleme (pentru ca de obicei sunt foarte critic, si la adresa mea nu numai a altora). Doar cateva site-uri au primit punctajul maxim.

Iată problemele cel mai des întâlnite :
- Trei dintre site-urile care s-au înscris la concurs au trimis mesaje comerciale nesolicitate (adică SPAM) pe una sau mai multe din adresele mele. Poate nu în ultima lună, dar au trimis si lucrul asta nu se uită – aşa ca fiecare din ele au căpătat punctajul minim (adică minus 5 puncte). Chiar nu înţeleg cum pot nişte magazine importante (sau care se cred importante) să apeleze la astfel de mijloace neleale de promovare. Dar ăsta e un alte subiect asupra căruia voi reveni probabil într-un articol viitor;

- Datele de contact. Primul meu articol din Link2eCommerce s-a structurat exact in jurul ideii de informare a consumatorului cu privire la cine este acel magazin online. Din păcate multor magazine vizitate le lipsesc exact aceste date de contact impuse de lege. În multe cazuri le-am găsit undeva „ascunse” în nişte termeni şi condiţii, daca le citeai cu multa atenţie. Cei mai corecţi le aveau fie chiar in pagina de Contact, disponibilă printr-un link de pe prima pagină, fie în pagina de Întrebări frecvente (FAQ). Am punctat de asemenea si pe cei care aveau mai multe metode de contact (adresa postala, telefon fix, mobil, suport live, Instant messenger, formular pe web). Din păcate au existat şi cazuri de site-uri „ no name”, cu doar un formular de contact ori un e-mail public, în care şi în secţiunea Despre noi se spunea ceva de genul „ Firma XZYTM este o firma importanta care face afaceri de calitate si oferă produse de marca. Suntem recunoscuţi peste mări şi ţări şi suntem foarte buni” . Eu nu aş avea încredere să cumpăr de pe un asemenea site.

- Termenii si condiţiile de utilizare. Am luat în considerare dacă există această secţiune, daca are un link de pe prima pagină, dacă trebuie bifat că ai luat la cunoştinţă aceşti termeni când deschizi un cont. Nu am punctat prea mult conţinutul – pentru că fiecare site are dreptul să şi-l facă în întregime cum crede mai bine, dar am depunctat cazurile în care au fost numai nişte traduceri ale unor Termeni din engleza ( credeţi-mă, se văd de la kilometri asemenea situaţii) şi cazurile în care conţineau lucruri absurde sau imposibile ( în special exonerarea de garanţii inexistente). Am apreciat pozitiv site-urile care, deşi nu au folosit un limbaj juridic, s-au exprimat clar şi fără echivoc. Din păcate şi aici am întâlnit multe cazuri în care s-au scris diferite dispoziţii cu majuscule, de parcă astfel s-ar pricepe mai bine. Nu am depunctat asemenea cazuri, dar mi se pare un nonsens pe site-uri româneşti sa faci aşa ceva.

- Protecţia datelor cu caracter personal. Am căutat în primul rând să existe informaţii referitoare la datele procesate (fie în Termenii şi Condiţiile site-ului, fie într-un document separat de Confidenţialitate), la ce date se strâng şi cum sunt procesate. Important era ca aceste informaţii să fie clar prezentate. Am urmărit şi dacă firma care administrează site-ul este un procesator de date înregistrat la ANSPDCP (pentru ca aşa zice legea 677/2001), dar au fost şi site-uri unde alte informaţii referitoare la procesarea datelor personale numai de către procesatorii de carduri sau referitoare la ne-procesarea datelor cu caracter personal mi s-au părut suficiente. În general însă informaţiile din acesta zonă sunt neclare şi lacunare pe multe site-uri.

Acestea au fost principalele criterii luate în calcul, iar în articolul următor voi preciza un alt element din legislaţie, pe care nu l-am remarcat pe nici un site, deşi poate fi folosit ca un mic instrument de promovare.

13/06/06

Un click si … gata contractul (2)

Articol publicat si in revista Link2ecommerce

Vezi si prima parte - Un click si gata contractul

Ce se intampla in Romania cu contractele pe Internet ?

Din pacate, inca nu suntem atit de avansati incit sa avem deja o doctrina si jurisprudenta in acest domeniu care sa ne permita sa tragem niste concluzii definitive si irevocabile. Pe de alta parte principiile exprimate in articolul anterior sunt valabile. Mai mult avem o legea a comertului electronic (Legea 365/2002) care ne ajuta in aceasta privinta daca este interpretata in mod corect.

Art. 9 din aceasta lege numit „ Incheierea contractului prin mijloace electronice” spune in primul alineat :
„(1) Dacă părţile nu au convenit altfel, contractul se consideră încheiat în momentul în care acceptarea ofertei de a contracta a ajuns la cunoştinţa ofertantului.”

Sa aplicam acest articol la un contract de tip “click-wrap” – sa spunem un contract pe Internet prin care ni se ofera un serviciu de gazduire online. Practic, textul contractului pus la dispozitie prin Internet de catre firma care ofera servicii de hosting (Ofertant) este o oferta de a contracta (uneori titlul acestei sectiuni se numeste si Termeni si Servicii sau Conventie intre parti – acest lucru practic nu are importanta). Orice persoana care doreste sa aiba acces la serviciile respective trebuie sa “accepte oferta de a contracta” .
Legea comertului electronic nu precizeaza ce inseamna aceasta “acceptare”. Nici nu trebuie sa o faca – legea trebuie sa suficient de neexhaustiva pentru a incorpora nu numai prezentele modalitati de a face aceasta acceptare, dar si orice alte modalitati care s-ar putea crea in viitor.

In principiu acceptarea inseamna o actiune din partea cumparatorului (debitor – asa cum il precizeaza legea) – asa cum am precizat si in prima parte a articolului. Actiunea poate sa fie apasarea butonul de “ Accept contractul”, poate sa fie bifarea unei casute linga care este scris “Accept termenii si conditiile” sau orice alta forma care inregistreaza o actiune neechivoca din partea cumparatorului.

Pentru a avea un contract valabil legea cere doar ca aceasta acceptare – sa ajunga la cunostinta ofertantului. Aceasta se poate realiza printr- o anumita insemnare care sa apara intr-o baza de date a ofertantului, un e-mail automat care il primeste ofertantul sau chiar un telefon sau fax primit de ofertant. (ultima optiune este posibila, dar improbabila &#59;).

Mai exista o obligatie pe care legea romana o cere in cazul inchierii acestor contracte. Tot art.9 – alin 3 si 4 ne spun ca :
(3) În cazul în care destinatarul trimite prin mijloace electronice oferta de a contracta sau acceptarea ofertei ferme de a contracta făcute de furnizorul de servicii, furnizorul de servicii are obligaţia de a confirma primirea ofertei sau, după caz, a acceptării acesteia, în unul dintre următoarele moduri:
a) trimiterea unei dovezi de primire prin poşta electronică sau printr-un alt mijloc de comunicare individuală echivalent, la adresa indicată de către destinatar, în termen de 24 de ore de la primirea ofertei sau acceptării;
b) confirmarea primirii ofertei sau a acceptării ofertei, printr-un mijloc echivalent celui utilizat pentru trimiterea ofertei sau a acceptării ofertei, de îndată ce oferta sau acceptarea a fost primită de furnizorul de servicii, cu condiţia ca această confirmare să poată fi stocată şi reprodusă de către destinatar.
(4) Oferta sau acceptarea ofertei, precum şi confirmarea primirii ofertei sau a acceptării ofertei, efectuate în unul dintre modurile prevăzute la alin. (3), se consideră primite atunci când părţile cărora le sunt adresate pot să le acceseze.

Pe scurt – daca se incheie contractul pe Internet, Ofertantul are si obligatia de a-i confirma primirea acceptarii ofertei Cumparatorului in 24 de ore de cind s-a primit aceasta. Cum practic aceasta confirmare se face in mod automat – acest termen nu ar trebui sa reprezinte o problema. Aceasta se poate realiza prin trimiterea unui e-mail, alt mijloc de comunicare individuala (eu as incadra aici si o notificare pe un serviciu de Instant Messenging sau primirea unui SMS) – Alin 3 a) - sau pur si simplu afisarea unei pagini web prin care esti instiintat ca acel contract a fost incheiat si ca ar fi bine sa salvezi si sa printezi pagina respectiva (Alin 3 b) – in cazul in care vorbim de un contract acceptat pe o pagina web.

Inca 2 precizari utile ar mai trebui facut referitor la incheierea contractelor pe Internet :

a) Alin.1 al art.9 ne precizeaza la inceput “Dacă părţile nu au convenit altfel”. Aceasta ar putea duce la concluzia ca un Ofertant ar putea sa impuna conditii diferite de incheiere a contractului. Credem insa ca avem de a face cu o „traducere” imprecisa a Art. 11 al Directivei europene privind comertul electronic care vorbeste de „except when otherwise agreed by parties who are not consumers” (exceptind situatia cind partile – care nu sunt consumatori – au convenit altfel). Ca atare consideram ca si legea romana ar trebui interpretata in sensul ca partile ar putea schimba conditiile stipulate de lege, numai in cazul in care nu avem de a face cu contracte in care sa fie implicate persoane fizice.

b) Alin 2 Art 9. face mai usoara insa toata aceasta procedura si precizeaza ca avem de a face cu un contract incheiat in mod legal atunci cind Cumparatorul (Debitorul) incepe sa execute contractul. De exemplu in cazul unui contract de gazduire, daca s-a acceptat contractul pe web si cumparatorul a inceput deja sa foloseasca spatiul pus la dispozitie – se considera ca acel contract a fost incheiat chiar daca debitorul sau ofertantul inca nu si-au verificat e-mail-ul pentru primirea confirmarii. Aceasta precizare este absolut normala in conditiile afacerilor pe Internet in care rapiditatea desfasurarii relatiilor contractuale ar face practic inutile prea multe obligatii legale – atita vreme cit partile au ajuns la un acord.

(2) Contractul care, prin natura sa ori la cererea beneficiarului, impune o executare imediată a prestaţiei caracteristice se consideră încheiat în momentul în care debitorul acesteia a început executarea, în afară de cazul în care ofertantul a cerut ca în prealabil să i se comunice acceptarea. În acest ultim caz se aplică prevederile alin. (1).

Vezi si prima parte a articolului - Un click si gata contractul

18/05/06

TVA la comert electronic

Una din normele europene pe domeniul comertului electronic mai putin discutata in Romania, dar foarte disputata in UE - mai ales pe tema implicatiilor si implemenatarii dpdv practic este Reglementarea Consiliului 792/2002 pentru amendarea temporara a Reglementarii 218/92 privind TVA si comertul electronic.

Norma, intrata in vigoare in 2003, se aplica tuturor celor care vind servicii pe Internet, inclusiv prin abonament sau televiziune ori radio pay-per-view. De asemenea se aplica si firmelor care vind pe teritoriul Uniunii.

Au fost discutii aprinse pe aceasta tema, sustinindu-se ca se ajuta firmele americane din domeniu.

In fine, conform unui articol din The Register, Comisia Europeana a propus extinderea acestei taxe, pentru a permite adoptarea ei printr-o legislatie permanenta. Reglementarea ar fi trebuit reconsiderata pina in Iunie 2006.

15/05/06

  10:31:12, by Bogdan, 1112 words  
Categories: Stiri - Romania, Legislatie, Drept & Internet, Comert electronic

Modificarea legii 365/2002 privind comertul electronic

Iata ca in final modificarea la legea comertului electronic a fost publicata in Monitorul Oficial din 10 Mai 2006.
Am mai scris despre actuala modificare, care a fost facuta doar pentru a ne "alinia mai bine"la normele UE.
Cind vom intelege poate ca o lege trebuie nu numai "implementata" in legislatia nationala, ci si sa fie functionala, poate vom avea ce sa discutam.

Pina atunci - let's keep quiet.

Vezi si legea integrala mai jos .

Full story »

19/04/06

Legatura dintre click si contract

Am mai scris un articol pentru al doilea numar din revista Link2ecommerce, care incepind de ieri a aparut si in varianta online.

Un click... si gata contractul! (I)

Deseori ati fost in situatia in care ati dat click pe un buton de „I accept” sau „Sunt de acord” pentru a beneficia de un serviciu online – gratuit sau nu. Este acesta un contract sau nu? Va recunoaste o instanta un astfel de act daca semnatura mea nu apare nicaieri? Sa incercam sa raspundem la aceste intrebari.

CE ESTE UN CONTRACT?
Simplificand definitiile existente, un contract este un acord de vointa intre doua sau mai multe parti. De obicei, acordul de vointa rezulta in urma unor inscrisuri semnate si stampilate de catre parti. Aceasta, insa, nu inseamna ca acordul de vointa nu poate fi obtinut si altfel.

Legea romana consemneaza anumite cazuri cand chiar tacerea reprezinta un acord. In cazul relatiilor comerciale de zi cu zi, acordul de vointa se intalneste cu mult mai des decat s-ar putea crede la prima vedere. O cerinta expresa (o bere, va rog!) este o acceptare a ofertei de a vinde bunurile expuse si, deci, un acord de vointa intre vanzatorul si cumparatorul dintr-un magazin. Un semn deja intrat in practica (fluturarea mainii cand vezi un taxi) inseamna o manifestare de vointa in a incheia un acord cu taxi-ul respectiv.

In consecinta, a apasa pe un buton anume pe o pagina web nu poate sa reprezinte decat acceptarea ofertei prezentate mai sus. Si tot in consecinta avem un acord de vointa intre cel ce pune la dispozitie serviciul si cel care vrea sa il foloseasca. Dar legea romaneasca chiar spune mai mult… (revenim asupra acestui aspect in articolul din urmatorul numar).

CE SE INTAMPLA IN SUA CU ASTFEL DE CONTRACTE PE INTERNET?
Putem sa spunem ca principiile realizarii unui contract sunt aceleasi in mare parte a lumii – si in SUA, si in Europa si in Romania exista acelasi semn de a chema un taxi. Dar ne referim la SUA pentru a explica mai clar cateva tipuri de contracte pe Internet.

Asemenea contracte de adeziune (adica apesi pe butonul respectiv si ai acces la serviciu sau parasesti pagina) poarta denumirea de contract de tip „clik-wrap”. Am putea imparti in 3 categorii respectivele contracte si anume:

* Contractele de tip „click-wrap” in care trebuie sa faci o actiune pentru a-ti exprima acordul. Actiunea este, de obicei, apasarea unui buton, bifarea unei casute care explica termenii, uneori un clik pe un link dintr-un e-mail etc. Aceste contracte au fost pe deplin acceptate de instantele americane si chiar aplicate. Au existat si cazuri in care unele dispozitii au fost considerate ca fiind abuzive si, ca atare, aplicarea lor nu a fost acceptata de instante. Dar restul contractului a ramas, in continuare, valabil.
* Contractele de tip „click-wrap” in care, din greseala ori intentionat, NU trebuie sa faci o actiune pentru a-ti exprima acordul. In aceste cazuri instantele au considerat ca nu exista un acord de vointa, deci contractul nu se poate aplica.
* Contractele de tip „Terms of Use” (Termeni de utilizare) pe care ii gasim in subsolul multor pagini web. Pentru ca, de obicei, nu trebuie sa faci nici o actiune pentru a intra pe site si a-l vizita in intregime (fara a ajunge pe pagina respectiva de Termeni de Utilizare) si, deci, nu exista un acord de vointa, rezulta ca respectivul contract sau termeni nu pot fi impusi utilizatorilor. Totusi, termenii de utilizare pot prezenta o importanta practica din punctul de vedere al respectarii obligatiei de informare (vezi articolul anterior), informatii cu privire la reproducerea anumitor parti din site care sunt protejate de drept de autor (sau modalitati de citare corecta) sau chiar modul in care anumite date cu caracter personal sunt colectate si/sau prelucrate de proprietarul site-ului.

13/03/06

Informarea si comertul electronic

Articol publicat in revista Link2eCommerce

In Romania se adopta legi cu toptanul. Procesul de integrare europeana ne forteaza (oare?) sa traducem ( scuze, sa implementam) noi si noi kilograme de legi care apar peste noapte in Monitorul Oficial si devin obligatorii, indiferent daca le stim sau nu, pentru noi toti : antreprenori, consumatori, internauti, webmasteri sau designeri de pagini web. Gasim norme legislative care merg de la eticheta ecologica pentru grupul de produse calculatoare portabile pina la norme specializate pentru activitatile electronice ale notarului.
Bun! Ce facem cu ele ?
In primul rind, daca discutam despre legi, cu totii trebuie sa intelegem ca dincolo de intreg procesul de elaborare legislativa (si care ar fi bine sa il detaliez intr-un articol separat pentru ca sunt multe chestiuni care ar trebui stiute) si de tot procesul de adoptare al legii, mai exista un pas la fel de important – si anume punerea ei in aplicare. Iar eu cred ca orice punere in aplicare a unei legi ar trebui sa inceapa cu Informarea. Informarea celor care au obligatii noi conform legii, informarea consumatorilor cu privire la drepturilor lor, informarea autoritatilor ca li s-a mai dat o sarcina, dar nu li se suplimenteaza bugetul. Sigur ca pentru informare ne trebuie bani si ca bugetul este limitat, dar practica ne arata ca lipsa acesteia duce in multe cazuri la inaplicarea ei (care ne doare mai tare cind este subliniata si in Raport UE privind Romania).
Legat de subiectul anterior eu as propune ceva – de fiecare data cind este invitat un membru al unei institutii guvernamentale la o conferinta – sa nu mai prezinte starea natiunii si cum merge domeniul, ci sa ia ultimul act normativ promulgat, aprobat sau adoptat si sa Informeze participantii cu privire la dispozitii, posibile efecte asupra pietei si cum ii influenteaza pe principalii subiecti. Este doar o propunere…

In al doilea rind important e sa stim cam care sunt legile din domeniul IT si care sunt principiile pe baza carora au fost realizate. Prin aceasta rubrica cam asta vrem sa facem: Informare. Daca va intereseaza mai mult decit principiile sau unele explicatii practice si vreti sa cititi textul integral, cel mai bine este sa mergeti pe www.legi-internet.ro si gasiti acolo cam toate legile din domeniu puse pe categorii.
Sa ne uitam asadar in fuga la Legea comertului electronic – 365/2002.

Este o lege care are destule articole ce ar intra in categoria protectia consumatorului. Unul dintre principiile care sta la baza ei este : Informarea consumatorului. ( vezi art 5, art 6 alin 2 lit b, art.8). In principiu consumatorul (in cazul nostru internautul) trebuie sa afle in mod clar si direct principalele informatii cu privire ce vede online. Adica nu doar numele firmei care administreaza o pagina (atentie, nu care o gazduieste! ), ci si datele de contact, inclusiv telefon, fax si e-mail, codul unic de inregistrare si alte date publice.
De ce ? Pentru ca spre deosebire de mediul offline unde magazinul din colt va fi intotdeauna acolo (pina cind da faliment), in mediul online un magazin poate astazi sa fie, iar maine sa nu-l gasesti. Pur si simplu este o masura creata pentru a creste increderea in cei care vind diverse servicii online.

Cui ii revine obligatia a prezenta aceste informatii ? Oricarui site ? Nu.
Categoric nu. Legea romana foloseste sintagma de “furnizor de servicii ale societatii informationale” ( vezi definitii la art.1,pct 1-3. A se lua in considerare si modificarile ce probabil se vor aduce prin propunerea MCTI (http://www.mcti.ro/2591.html ) . Interpretarea mea ar fi ca aceasta prevedere ar trebui sa se aplice in mod obligatoriu. magazinelor online si oricaror altor.servicii online platite ( de ex.o firma care vinde domenii online) Eu as considera-o obligatorie si pentru firmele care ofera gazduire, servicii de e-mail, blog sau forum in mod gratuit. Este de asemenea recomandabil si pentru alte serviciile online gratuite, in special daca se culeg date cu caracter personal, alte site-uri cu trafic mare sau care permit interactiunea utilizatorilor (in special pentru a se delimita obligatiile de raspundere cu privire la continut). In cazul site-urilor care ofera doar informatie, nu poate sa existe o obligatie sau recomandare in acest sens, dar cel putin o adresa de e-mail valida poate fi utila.

Cum se indeplineste obligatia ? Cred ca simpla mentionare a acestor informatii minime pe pagina de contact ar fi suficienta, atita vreme cit pagina de contact este direct accesibila de pe orice pagina a unui site. A! Si nu scrisa cu font alb pe background alb :-)

Acum nu mai trebuie decit sa verificati si pagina dumneavoastra sa vedeti daca aveti aceste date sau nu.

1 2 3 4 ...5 ...6 7 9 10

Blog juridic al lui Bogdan Manolea cu informatii referitoare la legislatie, jurisprudenta, articole si stiri legate de domeniul Dreptului Tehnologiei Informatiei din Romania si strainatate.

Subscrie la acest blog pentru a primi actualizarile prin e-mail

Adresa de e-mail


Realizat de FeedBlitz

  XML Feeds

Search

February 2018
Mon Tue Wed Thu Fri Sat Sun
 << <   > >>
      1 2 3 4
5 6 7 8 9 10 11
12 13 14 15 16 17 18
19 20 21 22 23 24 25
26 27 28        

Multumesc

V-a fost util ceva de pe blog sau pe de site ?
De azi va permit sa imi lasati un multumesc
powered by b2evolution