Category: "Comert electronic"

Pages: 1 2 4 ...6 ...7 8 9 10

16/11/09

  10:34:35, by Bogdan, 229 words  
Categories: Stiri - Romania, Evenimente, Drept de autor, Viata privata, Comert electronic

Citeva evenimente recomandate

…la care particip si la care va invit (in functie de interesul si locatia fiecaruia).

1. Propunerea de acord ORDA are un blog propriu la AltArt - http://www.sectorulcultural.info/acord/ Exista deja o prima propunere a Ministerului Culturii, iar noi am propus cu ANISP o intalnire cu reprezentantii utilizatorilor - maine, 17 Noiembrie 2009 - de la ora 11.
Chiar daca nu puteti veni, dar va intereseaza subiectul urmariti blogul cu pricina.

2. Marketing Essence 2009 - Tg Mures - 21 Noiembrie 2009 - pe teme legate de marketing. Planuiesc sa vorbesc despre “Citeva aspecte privind viata privata si publicitatea online". Imi propun sa ating si subiecte legate de noi dispozitii prin pachetul telecom - prin care unele cookie-uri vor fi mai greu de implementat, iar notificarea privind pierderea datelor cu caracter personal se apropie de realitate.
O buna ocazie insa sa ma vad si cu oamenii din afara capitalei si sa ma intalnesc (in fine, dupa aproape 7 ani de colaborare online - adica imi gazduiesc site-ul) cu oamenii de la Reea.

3. Internet fara Cravata - despre comert electronic - in week-end-ul 27-29 Noiembrie 2009. De fapt conceptul nu e chiar revolutionar - luam citiva oameni (sa zicem Liviu Taloi (SiteAudit), Andrei Radu (GPeC), Adrian Zamfira (KuBu), Florinel Chis (CANDOO).+ je) care arunca ceva saminta de discutie pentru a avea un eveniment de weekend cu scop declarat de networking. Organizat de Galele Premiilor Ecommerce si APTI.

22/10/09

  20:10:18, by Bogdan, 453 words  
Categories: Stiri - Romania, Stiri - Drept&IT din intreaga lume, Legislatie, Comert electronic

Soft open source pentru comertul electronic - legal sau nu?

In continuarea intrebarilor raspunse la Gpec 2009 mai am un raspuns de publicat. Dar mai jos si o stire legate de comertul electronic in UE.

Intrebarea era:
1. Cat de legale (sau corecte) sunt magazinele online din Romania construite pe platforme open source (osCommerce, VirtueMArt etc). Prin legale ma refer la respectarea licentei GNU GENERAL PUBLIC LICENSE.

1. Raspuns scurt: Da, sunt corecte.

Raspuns lung: Probabil ca intrebarea era legata de faptul ca se foloseste un soft licentiat printr-o licenta libera pentru a face un profit in mod direct. Aceasta nu este insa o problema. Licenta GPL permite utilizarea softului in mod liber, indiferent de scopul utilizarii comerciale sau necomerciale.
Mai mult decit atit licenta permite modificarea produsului original in mod liber de catre orice alta persoana.
Cele mai importante obligatii ale GPL care ar putea fi incalcate sunt:

- stergerea notificarilor legate de drepturile de autor (copyright) sau a licentei sub care este distribuit (atentie, pe site-ul oscommerce de exemplu este explicat clar ce note trebuie pastrate: Butonul “Powered by osCommerce” este optional)

- realizarea de modificari asupra softului respectiv si distribuirea acestora se poate face doar sub licenta GPL si trebuie facut disponibil inclusiv codul sursa. De asemenea - daca modificarea se face si se utilizeaza doar in cadrul companiei(deci nu este redistribuit public) atunci nu este obligatorie distribuirea sa publica.

2. Ar fi interesant daca la urmatoarele Gale ar fi si un premiu pentru magazinul romanesc cel mai “european” sau “international” - care vinde in afara. Un comunicat recent al Comisiei Europene ne arata ca piata intra-comunitara de comert electronic este extrem de limitata si chiar blocata, pentru ca multi comercianti nu accepta platile din afara tarii. Iar Romania nu sta prea bine, desi ne-am fi gindit - data fiind avantajele legate de forta de munca platita mai putin ca in alte tari - ca sa fie exact pe dos.
Iata citeva din chestiunile ce merita sa fie punctate (vezi si Memo-ul comsiei care detalieaza comunicatul de presa):

  • piata de comert electronic din UE a fost estimata in 2006 la 106 miliarde de euro. 70% din ea e facuta de Marea Britanie, Germania si Franta.
  • 70% din produsele cautate in UE pe Internet erau mai ieftine decit la magazinele de comert electronic din Romania. 55% erau chiar mai ieftine cu cel putin 10% (procentul este aplicat la o lista de 100 de produse populare pe Internet)
  • 55% din produse au putut fi gasite doar in afara Romaniei, deci nu si la comercianti online locali
  • in 76% din cazuri comerciantii romani nu ar fi avut posibilitatea sa finalizeze comanda (din diverse motive - nu erau acceptati, nu puteau plati - etc.) - la acest din urma criteriu sper ca am nimerit-o bine, fraza era cam alambicata.

Concluzia: mai e mult pina departe.
:D

21/10/09

  16:37:00, by Bogdan, 1283 words  
Categories: Stiri - Romania, Pareri personale, Legislatie, Comert electronic

Returnarea produselor in 10 zile in comertul online. Se va schimba ceva ? (sau cum a fost la Gpec 2009)

Am fost ieri la Galele premiilor e-commerce 2009. Interesant si bun, ca si anul trecut. Cu castigatori cu premii si castigatori care au capatat experienta.

Am raspuns la citeva intrebari la Gala, dintre care doua mi s-au parut suficient de interesante pentru a le relua pe blog. (si poate ma voi mai referi la una din ele in zilele ce urmeaza)

1. Referitor la dreptul de returnare a produselor in termen de 10 zile lucratoare, magazinul online isi poate rezerva dreptul de a retine din valoarea produselor comandate o taxa de utilizare si/sau o taxa de procesare administrativa in functie de constatarile realizate referitoare la starea produsului si a accesoriilor returnate (produs desigilat, incomplet, defect, avariat, etc.)?

1. Raspuns scurt: Nu, dar…
Paranteza - chiar e o chestiune interesanta, am intalnit la multe din magazinele jurizate o dispozitie similara.

Raspuns lung: Din punctul meu de vedere dispozitia legala in domeniu art 7, OG 130/2000 nu trebuie interpretata eronat.
Consumatorul are dreptul de a denunta unilateral contractul la distanta, in termen de 10 zile lucratoare, fara penalitati si fara invocarea vreunui motiv. Singurele costuri care pot cadea in sarcina consumatorului sunt cheltuielile directe de returnare a produselor.

Termenii de “fara penalitati” si “singurele costuri” sunt cuvintele cheie pentru subiectul de fata. Este clar ca intentia legiuitorului roman este de protectie a consumatorului in fata unui abuz din partea comerciantului - astfel incat orice conditie suplimentara fata de cea stabilita de norma imperativa din lege ar fi o limitare nejustificata si ilegala a dreptului de denuntare unilaterala pe care il are consumatorul.
Deci atit cerinta de utilizare a ambalajului original, cit si mai ales cea de pastrarea a unor sume pentru un produs “utilizat” (care este in mod clar o penalitate aplicata) sunt niste dispozitii ce contravin prevederilor legale actuale.

Mai mult, daca ne uitam la alte implementari europene - de ex in Franta unde legislatia este similara, vedem ca jurisprudenta este constanta in a califica aceste limitari drept inacceptabile. In cazul Famille de France vs. Père-Noel.fr judecat la Tribunalul din Paris, 4.02.2003 judecatorul considera ca clauza suplimentara pusa de site-ul pere-noel.fr prin care nu accepta la returnare produsele care au fost utilizate (mai mult de citeva minute), este o clauza care limiteaza dreptul consumatorului si este o clauza abuziva. Mai mult,instanta noteaza, extrem de corect:
„Dreptul de returnare este absolut si discretionar si permite consumatorului sa incerce obiectul comandat si sa-l utilizeze”

Dar… totusi, asta nu inseamna ca un consumator poate returna un bun in orice conditii. In fapt avem de a face cu rezolutiunea unui contract, ceea ce inseamna a pune partile in situatia initiala dinainte vinzarii.
Ori in conditiile in care un produs este returnat incomplet (fara accesorii) sau deteriorat (dincolo de o simpla utilizare) ori nefunctional - este clar ca vorbim de un produs cu totul diferit fata de cel vindut, iar rezolutiunea contractului nu mai poate avea loc.

In aceasta situatie, in opinia mea, magazinul poate sa refuze plata integrala a pretului platit initial de client (dar nu sa retina o suma din ea!) pe motivul intemeiat ca produsul este substantial diferit fata de cel vindut si deci nu mai poate avea loc rezolutiunea contractului.

Sigur - exista si posibilitatea teoretica ca cele 2 parti sa se inteleaga ca produsul sa fie returnat, iar doar o suma de bani sa fie platita consumatorului - dar aici vorbim de un acord intre cele 2 parti si nu de o reducere subiectiva si unilaterala impusa de producator.

2. Cum putem influenta modificarea legii privind contractele la distanta, astfel incat in cazul returnarii produselor, clientul sa nu poata returna produsul daca a afectat ambalajul original? (in momentul de fata legea ii permite acest lucru)

2. Raspuns scurt: In mai multe circumstante.
Raspuns lung:
Legea privind contractele la distanta implementeaza o directiva europeana din 1997.
La nivelul Comisiei Europene s-a pornit din 2006 un proces de modificare a mai multor directive din domeniul protectiei consumatorului, inclusiv cea la care ne referim. Au existat deja perioade de consulatari la Comisie, care s-au referit si la acest subiect. (vezi pct 4.11 si urmatoarele)

Pe 8 octombrie 2008 Comisia a propus o prima forma a Directivei privind drepturilr consumatorului (care va inlocui mai multe acte, inclusiv directiva privind contractele la distanta)
Dosarul actual al propunerii, impreuna cu alte documente adoptate, il gasiti pe Prelex. Iar dosarul de la nivelul Parlamentului European (unde practic nu a inceput dezbaterea) este de asemenea disponibil public.

Deci se poate influenta:
- in discutiile de la nivelul Consiliului European (unde trebuie identificat ce Minister participa)
- in discutiile din Parlamentul European (unde exista parlamentari romani alesi)
- in implementarea nationala a directivei, o data ce este adoptata de PE (cu mentiunea ca daca sunt dispozitii imperative ale directivei, nu se va putea evita aplicarea acesteia).

Eu le recomand celor interesati sa citeasca intreaga propunere actuala a Comisiei, o sa copiez insa si mai jos citeva articole relevante pentru dreptul de denuntare unilaterala a contractului.

Full story »

19/10/09

  16:18:31, by Bogdan, 289 words  
Categories: Stiri - Drept&IT din intreaga lume, Legislatie, Viata privata, Comert electronic

Noua directiva europeana pentru moneda electronica

O noua directiva europeana privind moneda electronica a fost publicata in Jurnalul Oficial al UE pe 10 Octombrie 2009. (si care inlocuieste Directiva 2000/46/CE din 18 septembrie 2000 privind initierea, exercitarea si supravegherea prudentiala a activitatii institutiilor de bani electronici).

(Update 21.10.2009 - Antonio imi atrage atentie ca interesant pentru domeniul de moneda electronica este si noua OUG 113/2009 publicata in Monitorul Oficial pe 12 Octombrie 2009)

Noul text este putin mai lejer in ceea ce priveste conditiile intrare pe piata, Comisia recunoscind astfel ca versiunea anterioara mai degraba a pus bete in roate decit se ajute dezvoltarea domenului. De altfel Paypal ramina autoritatea dominanta pe acest segment, iar urmaritorii sai europeni sunt inca departe.

Vorbind tot de modificari legislative in spatiul european - pentru cei care sunteti enervati ca mine de faptul ca nu poti sa intri cu o sticla cu apa in avion - iaca onor Comisia Europeana ne face o supriza placuta si indica data de Aprilie 2010 ca momentul in care nu va mai exista interdictia de a lua lichide in bagajul de mina.
Dar nu sariti in sus de bucurie, pentru ca se pare ca tehnicul (adica metodele de verificare a lichidelor) nu tin pasul cu deciziile juridice, asa ca documentul la care fac referire vorbeste in fapt vor fi trei pasi:
- pina la 29 aprilie 2010 se va ridica aceasta interdictie doar pentru lichidele cumparate de pe alte aeroporturi si la bordul avionului. (adica duty free)
- pina la 29 aprilie 2012 toate aeroporturile cu peste 10 milioane de pasageri pe an trebuie sa aiba capacitatea de a scana lichidele.
- iar pina la 29 aprilie 2014, toate aeroporturile din UE trebuie sa implementeze astfel de sisteme.

Atit pentru astazi, maine o sa pomenesc la Galele Premiilor Ecommerce si de unele propuneri de modificari interesante pentru comertul electronic.

12/10/09

5 prioritati europene pentru societatea informationala

Pentru ca in ultima insemnare am criticat-o pe tanti Reding, e momentul sa zicem si ceva de bine. (macar partial)

Intr-un speech facut la un eveniment in Bruxelles doamna Reding ne poveste de 5 directii in care Comisia va trebui sa se implice pentru domeniul societatii infomationale.

Inainte sa notam faptul ca vechiul si noul presedinte al Comisiei Europene, Barroso, a anuntat deja ca are in planul sau de politica o Agenda Digitala Europeana cu scopul de a crea o singura piata digitala in interiorul Uniunii Europene, inclusiv prin adoptarea de masuri legislative pentru a atinge acest deziderat. Aceasta ar trebui adoptata prin Martie 2010.

Revenind la subiectul principal, iata cele 5 domenii cheie in viziunea comisarului pentru societatea informationala:

1. Digitizarea cartilor si problema operelor orfane. (opere orfane sunt acelea pentru care titularii dreptului de autor nu pot fi identificati, ceea ce inseamna ca nu pot fi digitizate sau folosite in niciun alt mod cf prezentei legi privind dreptul de autor).

Intr-adevar o problema extrem de serioasa pe care proiectul Google Books si acordul lui american l-a grabit cu siguranta. Mai mult, superproiectul Europeana s-a izbit ca de un zid de probleme juridice legate de drept de autor, dintre care una este exact cea mentionata mai sus.

2.O piata unica europeana in domeniul continutului digital.
Cita vreme poti sa cumperi o bucata de muzica sau de film de pe un site din Danemarca, dar pe care nu ai voie sa il folosesti in Bulgaria - e o problema. Mai mult - daca e sa vorbim de muzica - pentru a distribui muzica legal pe Internet pentru intreaga UE, ar trebui sa respecti vreo 27x2 (sau 3) metodologii diferite. Deci practic imposibil.
Si mai interesant este ca dna Reding a respins ideea unui “Copyright task force” intre mai multe directorate, in schimb sustinind ceea ce ea a numit “a modern, pro-competitive and consumer-friendly single-market framework for digitising, accessing and
licensing digital content online across the 27 EU Member States.”

Daca textul vi se pare alambicat nu e o problema. Asa sunt politicienii europeni: nascocesc fraze ca sa ii multumeasca pe toti. Importanta este insa directia - de la texte gen “copyright enforcement", s-a ajuns in discurs oficial la ” consumer-friendly framework". Un pas bun.

3. Accesibilitatea web
Desi pe hartie a parut un subiect interesant si pentru Romania, unde exista o lege care obliga orice site guvernamental sa fie facut astfel incat sa aiba acces si persoanele cu dizabilitati, in practica se sta foarte rau. (inclusiv la nivel european).
Propunerea este de a incuraja crearea unui the European-wide adoption of the global web accessibility standard, the new Web Content Accessibility Guidelines.
Personal cred ca un text european nu poate fi diferit de un text globala, data fiind natura ubicua a Internetului.

4. Un sistem de marci de incredere pentru a creste increderea consumatorului in comertul online, in special transfrontalier. Ideea marcilor de incredere (trustmark) a mai fost fluturata si prin 2002-2003, dupa adoptarea directivei privind comertul electronic. In general, a avut rezultate modeste.

5. Protectia neutralitatii Internetului. (am explicat conceputul intr-un articol mai vechi)
Aici, desi tanti Reding sustine sus si tare ca va fi protectoarea conceputului de neutralitate a Internetului, in practica lucrurile sunt mult mai rau.

Pachetul telecom, in versiunea adoptate in a doua citire, are suficiente bube care ar permite unui operator din comunicatii sa dea acces la Internet, blocind anumite servicii si site-uri.

Iar Parlamentul European ori Consiliul - in ultima negociere - nu era deloc incantati sa deschida din nou discutiile pe aceasta tema - asa ca, se pare, ca subiectul acesta nu va fi reluat.
Deci lucrurile sunt mai mai imbarligate decit par.

05/10/09

  19:42:02, by Bogdan, 1087 words  
Categories: Stiri - Romania, Pareri personale, Legislatie, Comert electronic

Preturi ascunse in comertul electronic: Azi Blue Air

Asa cum spuneam si la Online Business Forum de la Brasov, dar si intr-o insemnare trecuta referitoare la investigatia Comisiei Europeane in comertul electronic, unul din principiile de baza ale comertului electronic este afisarea unui pret corect si complet asupra produsului sau serviciului care il cumperi. Adica sa nu afli ulterior ca produsul nu contine TVA, taxa verde sau ca, de fapt, daca pui si transportul ajungi la triplarea pretului.

Majoritatea magazinelor romanesti nu au probleme cu chestia asta. Ca in toata Uniunea Europeana principalele probleme vin de la companiile low-cost (vezi campanie mai 2009 a Comisiei cu principalele linii aeriene cu probleme - si de alt gen)

Zbor cu Blue-Air de multa vreme si sunt multumit de serviciile de zbor. (si probabil ca o sa le mai folosesc) Desi site-ul nu exceleaza pe partea de “usability” (apropo poate un test asemanator cu cel de la Galele Premiilor Ecommerce nu le-ar strica), este ok si in cele din urma ajungi la plata si la emiterea biletului. Pina pe la inceputul anului si site-ul parea cu informatii corecte si complete.

Dar in ultimele 3 calatorii rezervate (in ultimele 6 luni) descopar ca apare la Blue Air apare o noua taxa - taxa pe bagaj de cala - 7 euro/ bagaj/tronson acoperit. Nimic suprinzator - suntem in criza, multe companii fac la fel - asta e.

Dar daca prima data am crezut ca am uitat eu sa bifez un buton, a doua si a treia oara am facut ochii cit cepele si am realizat ca de fapt pretul ala nu apare cind faci rezervarea online niciunde, decit pe biletul final - undeva scris cu litere mici.

Aceasta este in mod evident o incalcare a normelor Uniunii Europene, dar si ale Romaniei (vezi ordonanta privind contractele la distanta) care zic negru pe alb ca:
Art. 3. - (1) Inainte de incheierea contractului la distanta comerciantul trebuie sa informeze consumatorul in timp util, corect si complet asupra urmatoarelor elemente:
(…)
c)pretul bunurilor sau tarifele serviciilor, cu toate taxele incluse;

Ori aici nu e. In al treilea pas cind faci rezerverea, te anunta sus ca mai sunt taxe care vor fi adaugate. (desi nu e nici un link pe text care sa te anunte la ce taxe se refera)

In pasul urmator, s-a mai adaugat taxa de procesare a cardului si scrie clar pretul total. Ba mai mult - fiind momentul in care se incheie acordul de vointa si contractul - eu fiind de acord cu termenii si conditiile - avem incheiat un contract pe un pret.

Ei bine, de fapt locul unde apare acest pret al bagajul este doar in biletul pe care il poti printa. Si nu undeva clar, ci un acele conditii pe care daca nu iti iei lupa de acasa, faci niste eforturi serioase de a le citi. Ca mai jos:

Pe care text - daca il privesti cu lupa, ajungi la concluzia ca daca ai bagaj de cala o sa platesti 7 euro/bagaj/pasager. Sigur ca o sa mi se zica ca nu e obligatoriu sa mergi ca bagaj de cala. Asta asa este, dar marea majoritate a celor care calatoresc au un astfel de bagaj, deci e un pret ascuns.

De aceea am dat exemplul asta - la ASA NU! la OBF. Dincolo de asta sunt niste aspecte pur subiective. A doua oara cind mi s-a intamplat faza cu pretul bagajului - ii zic baiatului de la Check-In, zimbind pe sub mustata:
- Stiti, daca nu as fi obisnuit sa citesc literele marunte, nu as fi stiut de acest pret.
El mi-a raspuns amabil ca pot face o reclamatie unde platesc bagajul. Si unde era coada. Deci dupa coada, imi fac timp sa-i domnisoarei aceeasi poveste - ca nu e o problema sa ai taxa, atita vreme cit stii de ea, dar si o platesti online.

Mi-a replicat senina, ca da - stiu de problema si o sa se implementeze in curind si in sistemul online. De atunci au trecut mai bine de 3 luni. Permiteti-mi sa cred ca nu este o problema tehnica. :)
Si cum trebuie sa sustinem Tarom-ul nostru Low-cost, am scris si aici ca se le explic problema. Si o sa le trimit linkul pe email. Poate asa nu ma vor mai primi in avion. :p
Dar macar sa fie un exemplu pentru alte companii - din greseli se invata.

Aceasta intamplare se leaga de unul din evenimentele Galele Premiilor Ecommerce de pe 20 Octombrie - sectiunea Intreaba si castiga la GPeC 2009!

Fiecare jucator direct implicat in industrie poate adresa 3 intrebari de maxim interes pana la data de 15 octombrie 2009, indicand si persoana (specialist in piata) de la care doreste obtinerea raspunsurilor. Cea mai buna intrebare va fi premiata cu o camera foto Panasonic DMC-FX35, oferita de AVStore.ro - magazin online de echipamente audio-video.

Eu i-as intreba pe cei de la BlueAir daca au curajul sa recunoasca public problemele identificate de Comisie in ancheta asupra site-ului si cind vor pune taxa de bagaje vizibil pe site ?

Dar cum nu sunt sigur ca va fi cineva acolo, am si o intrebare de backup - pentru primii 3 clasati la Gala
De cite ori a trecut ANPC-ul pe la voi in ultimul an si de ce ? Aveti vreun sistem intern de rezolvare a plingerilor primite de la consumatori ?

Update - citeva zile mai tarziu - am primit un raspuns de la BlueAir chiar intr-unul dintre comentarii (il reproduc si aici)

Salut, Bogdan. In primul rand, iti multumim ca ai ales sa calatoresti cu noi! Apreciem sesizarea facuta. Pana pe data de 1 decembrie, noi avem o promotie prin care transportam gratuit un bagaj la cala in limita a 20 de kilograme. Ceea ce inseamna ca nu se mai plateste taxa cu pricina, in cazul unui bagaj de maxim 20 de Kg. Am tinut insa cont de ceea ce ne-ai spus si am modificat in sistem acest lucru. Astfel, incepand cu 2 decembrie, atunci cand se incheie promotia noastra, va fi disponibila si pe site informatia referitoare la taxa pentru bagaj. Iti multumim pentru observatii si, daca ai orice alt fel de intrebari sau chiar sugestii, ne poti contacta oricand prin intermediul Call Center-ului nostru 24/7: 021.208.86.86

Update 18.12.2009: am facut o noua rezervare si acum iti poti adauga un bagaj ca si cost suplimentar - costa 10 euro. Totusi, daca nu esti atent poti finaliza cumpararea biletului fara sa-ti dai seama ca daca ai un bagaj de cala, trebuie sa adaugi un cost suplimentar. De asemenea taxa de procesare prin card este destul de tarziu mentionata in cursul procesului de cumparare. Dar astea sunt parerile mele subiective de cumparator exigent. :-)

16/09/09

  17:14:09, by Bogdan, 713 words  
Categories: Stiri - Romania, Pareri personale, Legislatie, Spam, Comert electronic

Sanctionarea spamului: o utopie ?!

Pornind tot de la raportul anual pe 2008 al Autoritatii pentru protectia datelor personale (vezi capitolul 3.1 Transmiterea de mesaje comerciale nesolicitate - pagina 35 si urmatoarele in care se prezinta si un caz de amenda pentru spam), am zis ca ar trebui sa vedem daca Spam-ul (a.k.a juridic vorbind mesaj comercial nesolicitat) este sanctionat in Romania sau nu.

Asa ca am cerut date de la autoritatile competente in domeniu. Prin email. Ce am primit:

  • Autoritatea pentru date personale (ANSPDCP)
    În anul 2008 - au fost aplicate pentru mesaje comerciale nesolicitate 3 amenzi contravenţionale în cuantum total de 15.000 Ron (5000 RON fiecare) din care 2 amenzi au fost aplicate pentru e-mail şi una pentru SMS.
    În anul 2009 – au fost aplicate, până în prezent, pentru mesaje comerciale nesolicitate, 3 amenzi în cuantum total de 20.000 Ron (7000 Ron, 8000 Ron şi 5000 Ron), toate pentru sms-uri.
  • Autoritatea pentru comunicatii - ANCOM (fost ANRCTI si ANC - competenta pina la 17 Martie 2009)

    Autoritatea a aplicat, în cursul anului 2008, 15 amenzi, fiind sancţionate 13 persoane juridice şi 2 persoane fizice. În acelaşi an, Autoritatea a mai sancţionat cu amendă 2 persoane juridice, întrucât acestea nu au transmis informaţiile solicitate în cadrul unor investigaţii privind transmiterea de comunicări comerciale nesolicitate, desfăşurate de instituţia noastră.
    Fiecare dintre cele 17 amenzi, menţionate mai sus, a fost în valoare de 1000 lei.
    În anul 2009 Autoritatea a aplicat 14 amenzi, după cum urmează:

    - 5 pentru efectuarea de comunicări comerciale nesolicitate (3 persoane juridice şi 2 persoane fizice);

    - 9 pentru nefurnizarea informaţiilor solicitate (7 persoane juridice şi 2 persoane fizice).

    Dintre cele 14 amenzi, una a fost în valoare de 1000 lei, una în valoare de 10000 lei, restul fiind în valoare de 5000 lei.

    Astfel, în total, Autoritatea a aplicat amenzi în cuantum de 88.000 lei.

    Precizăm că nu a existat nicio persoană amendată de mai multe ori.

  • Din 19 martie 2009, competenta a revenit catre Ministerul Comunicatiilor - MCSI care inca nu au raspuns la intrebari. E adevarat, mai sunt 10 zile pina curge termenul legal de raspundere la o petitie. Nu ca as astepta ceva - Gupi, care e mai raportor decat mine, imi spunea ca a trimis deja vreo 6 plangeri conform instructiunilor de pe site-ul MCSI si nu a primit nicio confirmare ca le-au fi primit.

Bun, deci pe partea guvernamentala ne-am lamurit.
In sectorul privat exista citeva initiative

  • IAB Romania are standarde cu privire la email marketing, ba chiar si un centru de suport si sesizari unde pot fi primite sesizari cu privire la incalcarea standardelor (inclusiv dispozitiilor legale) de catre companiile membre ale IAB Romania (practic toti publisherii mari).

    Pina la ora actuala s-a primit 1 plingere referitoare la spam (facuta de mine), si care inca nu e rezolvata. (adica primesc spamul constant si nu am primit niciun raspuns de la firma in cauza). Mai asteptam..

  • ABUSE.ro este un Blacklist romaneasc (RBL) preluat de APTI de la Dragos Manac. Incercam sa-l lansam in curind intr-o versiune mai buna, dupa care sa ii facem mai multa publicitate. Deocamdata inca primim cam 2 raportari/zi (medie pe luna august 2009)

Exista si abordari de educatie individuala. Ionut ne propune un raspuns tip pe care sa-l trimiti tuturor celor care trimit spam.

Eu primesc cam 3-5 spamuri romanesti pe zi (sunt abonat automat si fara acordul meu de la o revista de TIR-uri pina o revista a presei), e adevarat ca am adrese care sunt disponibile public pe web. Gupi zice ca primeste cam 5/saptamana, cele mai multe pe o adresa de mail nepublica, de admin.

Dar din experienta mea si de anii trecuti (cam de prin 2003)pina acum vorba buna merge la oamenii cu bun simt. In mare masura cei care trimit spam (si din Romania) fac parte din categoria agresivilor care profita de puterea prostiei lor. Iar mie unul mi-a cam ajuns sa am de a face cu astfel de personaje.

In fine, e bine sa notam ca lipsa de actiune se plateste. Deja Romania a intrat in top 10 al tarilor de unde se trimite spam, cum ne informeaza acum citeva zile Kaspersky Lab Apropo - 85% din traficul de mail din prima jumătate a anului, la nivel global, a fost spam.
In schimb in Franta s-a dat o amenda de 30 000 de euros, iar in Olanda 250 000 euro.

Va las pe voi sa trageti concluziile si sa raspundeti la intrebarea constatarea din titlu daca doriti.

11/09/09

  12:03:35, by Bogdan, 301 words  
Categories: Stiri - Romania, Comert electronic

Sase magazine online romanesti pe lista neagra a Comisiei Europene

Comisarul Uniunii Europene pentru consumatori a anuntat zilele trecute rezultatul unor anchete la nivel european cu privire la respectarea drepturilor consumatorilor de catre magazinele online.

S-au verificat 369 de magazine din 28 de tari. Din Romania au fost verificate 6 11 magazine (numele lor nu este public), toate din care 6 au fost puse pe lista magazinelor unde investigatia va continua pentru ca nu se respecta drepturile consumatorilor.

Desi comunicatul Comisiei nu precizeaza exact cauzele la fiecare magazin verificat, se precizeaza cauzele generale ale problemelor gasite la magazinele online (si toate sunt subiecte pe care le-am prezentat aici):

- informatiile de contact pentru fiecare magazin (si care, intre timp, a devenit un criteriu obligatoriu pentru participarea la Galele Premiilor E-commerce)
- informatii incorecte cu privire la descrierea produsului sau pretul final (si asta e subiect asupra caruia imi propun sa revin cu o experienta personala)
- informatii cu privire la dreptul de denuntare unilaterala

E important de precizat ca, de fapt, Comisia nu va putea sa ia nicio actiune directa importiva magazinelor, dar va putea cere autoritatii competente - la noi vad ca a fost selectata ANPC - sa ia masurile ce se impun.

In acelasi timp este interesant de vazut ca, in vreme ce legea comertului electronic este in vigoare din 2002, principala autoritate competenta a fost in fapt un ping-pong intre MCTI-MCSI si ANRCTI-ANC-ANCOM cu consecinte de aproape zero absolut pentru aplicarea legii. Cind de fapt probabil ar fi trebuit sa fie ANPC.

De fapt, nici in domeniul informarii consumatorului nu s-a excelat, existind de obicei putine informatii utile pentru utilizatorii finali - cum ar fi niste informari generale mai vechi ale APC Romania sau un scurt ghid al celor de la Galele Premiilor Ecommerce.

Sa mai remarcam ca nu e prima “reusita” a Comisiei, care a luat la ochi si site-urile ce vind ringtonuri.

1 2 4 ...6 ...7 8 9 10

Blog juridic al lui Bogdan Manolea cu informatii referitoare la legislatie, jurisprudenta, articole si stiri legate de domeniul Dreptului Tehnologiei Informatiei din Romania si strainatate.

Subscrie la acest blog pentru a primi actualizarile prin e-mail

Adresa de e-mail


Realizat de FeedBlitz

  XML Feeds

Search

February 2018
Mon Tue Wed Thu Fri Sat Sun
 << <   > >>
      1 2 3 4
5 6 7 8 9 10 11
12 13 14 15 16 17 18
19 20 21 22 23 24 25
26 27 28        

Multumesc

V-a fost util ceva de pe blog sau pe de site ?
De azi va permit sa imi lasati un multumesc
powered by b2evolution