Categories: "Analog" or "Calatorii" or "Romania" or "Strainatate" or "Fapte bune"

Starea de elev

December 2nd, 2008

Cit de multa intelepciune iti trebuie sa poti rezuma in 3 cuvinte succesul in profesia ta, dupa 70 de ani de munca.

Sa nu pierzi niciodata starea de elev este expresia cheie pe care Radu Beligan, la 90 de ani ne-o transmite ca fiind chintesenta succesului sau.

Am fost bucuros sa particip, acum citeva saptamani, la o poveste de 2 ore, spusa de insusi Beligan despre cariere sa si oamenii care l-au marcat in viata. In multiudinea de atotstiutori si de “calare pe informatie” este o lectie din care cu totii ar trebui sa stam un moment si sa cugetam mai adinc.

Sau dupa cum zice Radu Beligan:
“Marea mea izbândă este că mi-am păstrat până astăzi starea de elev (…) Într-o lună fac 90 de ani şi mă pregătesc de un rol nou",

Idolul meu: Ioan Chirila

November 30th, 2008

E usor a-ti face un idol la virsta adolescentei din prea-mult-televizatele figuri care imi aduc aminte de expresia forma fara fond. Norocul meu a fost sa imi gasesc un idol cu fond, mult fond.

A inceput sa-mi placa de scriitura lui Ioan Chirila, Nea Vanea pentru prieteni, citind Gazeta Sporturilor, pe vremea aia singurul ziar de sport din Romania - transformat din stramosul Sportul. Apoi am descoperit cartile - intai cele mai noi, apoi cele mai vechi (de ex. Nadia) deja existente in biblioteca alor mei.

Si intr-o buna zi mi-am dat seama ca am devenit dependent de articolele lui scrise cu har. Ca nu cautam Gazeta doar pentru rezultatele sportive, ci pentru articolele pigmentate ale lui Chirila. Pigmentate nu cu lume mondena, ci cu metafore. De altfel nu aveam cum sa-mi caut un idol intre cei ce stiu cu mingea, dar nu stiu cu vorba folosind niste clisee demne de clasa a 5-a.

In schimb, mi-am dat seama ca un idol trebuie sa te inspire. Iar Ioan Chirila ma inspira. Nu neaparat sa scriu, ci sa am talentul lui in orice as fi decis sa fac mai departe (era perioada de liceu-facultate).
De aceea l-am facut pe Nea Vanea idolul meu si am inceput sa-i colectionez articolele (franjurind Gazeta Sporturilor si ulterior Pro Sportul pentru a pastra cuvintele sale).

Cine nu a citit un articol de-al lui Chirila ii e greu sa intelega de ce sportul (si mai ales fotbalul) trebuie vazut,inteles si mai ales simtit dincolo de M..e!, si Sa moara…!. Chirila vedea metafore, comparatii, muzica, talent si arta. Sa vezi o metafora intr-un dribling e cumplit de greu uneori, dar sa o transmiti altora este cu adevarat o munca titanica, pe care doar cineva cu har poate sa o transmita. Iar Ioan Chirila a fost cel menit sa o faca.

Sa ai un idol fara sa vrei sa ajungi exact ca el (ca era deja in varsta, cu parul alb - dar pastrind zimbetul sagalnic) nu e deloc o utopie. Dar vazind harul iti este suficient sa-l admiri.

Cum as putea sa uit comentariul savuros al finalei din 90, cind un
arbitru “cu nume de aspirina", cum l-a pozat succint Chirila, a decis o partida pe muchie.

Cum se poate uita fabulosul articol din urma unui meci la fel de fabulos din campionat Rapid- Craiova 2-5, in care Gica Craioveanu iesea la rampa in mod magistral, iar Chirila il zugravea intr-o comparatie geniala cu virtuozul din cadrul unei orchestre. Atunci am inteles mai bine muzica clasica. :-)

Si cum ai putea sa nu inveti din cartile sale ca sportul si oamenii din el sunt de fapt parte integranta dintr-o viata care ar putea fi ca a ta. Daca vrei si daca muncesti. Povestile cu Nastase care dupa un meci de tenis a mers la nunta unui adversar de-al sau, cu realizarea unei cronici a unui meci de fotbal unde ziaristul a uitat sa mearga (cu ajutorul antrenorilor), cu prietenul grec care se reintilnea doar la campionatele mondiale, sunt toate niste lectii din care trebuie sa invatam, nu doar din esenta lor dar si din modul cum sunt transmise.

Sa va povestesc singura mea intalnire cu cronicarul nea Vanea (Chirila sustinea tot timpul - el e cronicar, nu jurnalist). Eram la Cluj la un patrulater organizat de U Cluj, la care venise si Brescia, condusa pe atunci de Lucescu cu 2-3 jucatori romani in lot (cred ca era prin 94-95). Dupa meciuri stateam deasupra intrarii de la vestiare de pe stadionul Ion Moina cu inca vreo 40-50 de oameni cascind gura si asteptind sa treaca Lucescu sau vreaun alt jucator roman. Deodata se vede venind hotarit, dar nu foarte repede un batrinel cu parul alb si cu cu burtica, dar inca activ.
Unul din tribuna striga la ca o revelatie:
- Asta-i Chirila, mai !
Toti cei care ramasi in tribuna au inceput sa aplaude la unison si sa-i strige numele. Chrila, care cred ca nu se astepta la asa ceva, si-a afisat zimbetul lui sagalnic si a aplaudat si el, in stilul fotbalistilor, cu maine deasupra capului. Acesta faza, banala poate, a ramas in memoria mea caun filmulet de 30 de secunde pe Youtube.
Ce jurnalist din ziua de astazi se poate lauda cineva cu asa ceva? :-)

In zilele noastra se organizeaza premiile Ioan Chirila de catre fiul Tudor si sotia Iarina. Dar cronicarii nu mai sunt de mult ce au fost odata. (adica acum 10 ani) Nu mai cumpar ziare sportive (iar ultima oara cind am cumparat am fost socat de lipsa de fond a 99% din articole), si nici site-urile nu par mai bine documentate pe fond. Avem mult mai multa informatie, dar, paradoxal, este din ce in ce mai proasta si dezlinata.

Cred ca uneori avem nevoie sa ne intoarcem sa invatam din trecut ceea ce a fost bun. Tocmai de aceea cred ca ar fi util ca unul din ziarele sportive sa gazduiasca- macar o data pe luna- ca o lectie de har - unul din articolele lui nea Vanea. Poate cineva va invata ceva.

Eu as vrea mai mult - un site cu toate articolele sale, care nu au fost publicate in carti si care, daca nu, zac obosite si necitite in niste file de ziar ponosite. Poate mai multi vor invata ceva.

Sorin stie Politica 2.0

October 24th, 2008

” Pentru multi - inclusiv pentru autorul acestei carti, internetul nu reprezinta cea mai buna dintre lumile posibile, insa reprezinta cea mai buna promisiune ca o astfel de lume ar putea exista cu adevarat”

Sorin Tudor - Politica 2.0.08, Ed Tritonic, 2008 (lansarea oficiala pe 29.10.2008)

Adevarat zice Sorin!
Ar fi cu adevarat stupid sa fac o recenzie a cartii, cit abia am avut timp ieri, dupa prelansare, s-o rasfoiesc in autobuz.
Dar ar fi nedrept sa nu il recomand pe autorul pe care il citesc.
Nu pentru ca scrie bine pe blog, ci pentru ca in carte scrie mai bine, cel putin in capitolul 9 care l-am citit. Nu e usor sa vorbesti despre trecutul apropiat, sa iti dai seama ca Armaggedonul din trecutul apropiat reprezinta un punct important de istorie de comunicare.
Si cu atit mai greu e sa scrii despre asta. Nu bazandu-te pe ce ai auzit, ci pe surse si citate exacte.

Felicitari Sorin!

Reciclat de baterii uzate - proba practica

September 1st, 2008

Dupa ce m-am interesat si am aflat unde se arunca bateriile uzate, le-am adunat, le-am carat degeaba prin masina ceva timp si, in weekendul trecut, zic: Hai sa fac si o fapta buna si sa le arunc unde trebuie.

Zis si facut - ma uit pe harta de la Stele Verzi si zic ca mergem la MediaGalaxy din Plaza Mall.
Intram in mall, cautam MediaGalaxy si vedem ca e la subsol. Acolo, ia-l de unde nu-i - in locul lui un Altex. Sa intrebam totusi. Astfel aflam ca au avut si eu un butoi cu baterii si l-au pastrat si pe urma l-au aruncat la gunoiul comun (brava baieti !)
Intrebam la informatii pe o tipa plictista - Nu, n-a auzit de nici un centru de recuperare baterii si Mediagalaxy-ul nu mai e acolo.

Nu se poate insa sa ma intorc cu ele acasa - merg la MediaGalaxy de la Bricostore din Grozavesti. Urc voios cu rucsacul greu si intreb pe una din domnitele de la casa.
Prima reactie la o asemenea intrebare e o privire ciudata de parte am confundat MediaGalaxy cu REBU. Apoi o luminitza se aprinde departe in creier:
- Nu stiu, nu cred, dar sa-i intreb pe baieti.
Se duse deci spre bancul de probe din spate si incepura susotelile conspirative. Se intoarce si-mi zice de genul ceva - da, e pe acolo.

Ma indrept spre bancul de probe cind unul din baietii de la paza descopera comoara. Un butoi albastru de plastic, cu un semn pe el de baterii uzate isi face aparitia (sau era linga stand).
Omul ma intreaba ce vreau sa fac cu el.
Eu nu inteleg intrebarea si balmajesc:
- Pai, sa arunc baterii ?!?
Tipul se linisteste si deschide capacul.
Intreb:
- Da ce credeti ca vroiam sa fac cu el?
- Pai sa il luati!
In fine, mi se perinda prin fata ochilor cite aprobari si hartii mi s-ar fi cerut, ori legitimatia de la SNHCTNNT.

Butoiul se deschide - inauntru o gramada de hartii si alt gunoi menajer.
- Cine naiba le-a aruncat pe astea aici ?, zice omul vorbind cu colegul sau…
- Nu stiu, replica colegul aruncind o privire cu bolta (adica peste mine direct in butoi).
Omul pleaca suparat de linga mine. Imi inchipui nevozitatea lui la aceasta incalcare nerusinata a regulilor. Cind colo, omul meu pleaca la alta treaba si ramin eu cu colegul.
Ma uit la butoiul cu gunoi menajer, ma uit la coleg si-i zic :
- Si eu cu astea ce fac ?
- Arunca-le acolo, zise linistit colegul.

Si uite asa am aruncat una bucata de plasa cu baterii in butoiul albastru. Sa fie primit! Numai Dumnezeu stie unde or ajunge.

Morala este una singura - in loc sa sarim din link in link cu sfaturi ecologice extrem de utile, ar fi bine daca am pune mana si le-am si arunca unde trebuie.

Sau alta zicala a zilei - Those that can, do. Those that can’t, complain. * Torvalds, Linus (2003-09-23)

Baterii uzate - unde se pot arunca in Bucuresti ?

June 22nd, 2008

Am strans cam o punga de baterii uzate din diverse surse cu gindul sa nu le arunc la gunoi , ca stiam ca polueaza rau, dar de vreo luna tot uit sa caut unde se pot arunca.

Azi am cautat si am gasit:
- la Selgros
- La MediaGalaxy
- La Kaufland

In plus, am gasit pe blogul Stele Verzi si o excelenta harta a acestor locatii din Bucuresti unde se pot arunca baterii. Plus adresele exacte. Bravo - o excelenta informatie !

Ma gindesc ca ar trebui sa le impuna tuturor celor ce vind baterii sa si le colecteze pe cele uzate. Si mai astept cu interes si ziua in care se vor suprataxa sticlele de plastic, ca sa fi obligat sa le dai inapoi.

Sa invatam sa multumim

June 12th, 2008

Nu-i asa ca ai vrut sa multumesti cuiva si fie nu l-ai mai gasit sau crezi ca un simplu Multumesc nu e suficient?

Dar daca ai povesti asta unor alte persoana interesate, doar ca sa ne simtim cu totii mai bine ?

Iete ca se poate si pe Internet - azi am descoperit multumeste.net, un blog excelent dezvoltat de niste entuziasti si in care putem sa povestim fapte bune sau orice intamplari care merita un multumesc.

Si pentru cred ca multumesc poate avea o valoare curativa, pot sa le multumesc eu celor care s-au gindit si apoi au facut site-ul !

Asa ca povestesc si eu una comisa si una patita.

Cea patita:
Craiova este singurul oras in care taximetristul insista sa platesti mai putin decit scrie pe aparat. Pentru unul care vine din Bucuresti unde pretul se rontunjeste de la 1 RON la 10 RONi daca mergi la aeroport - lucrul asta poate sa socheze.
De doua ori sa ti se intample in aceeasi zi - deja nu mai e o intamplare. In primul caz - am reusit sa-l conving pe nenea ala dupa 3 minute ca nu e o problema sa ii las 0.5 Ron.
In al doilea caz insa - soferul a preferat sa ia cu vre-un RON mai putin, decit sa ma lase sa ma duc sa schimb niste bani.
Poate concurenta sa faca vizibil acest bun simt, dar eu am ramas profund socat pozitiv asa ca le Multumesc :-)

Cea comisa:
Acum un an. Bucuresti. Piata Unirii. Gregory’s. Caldura Mare, dar nu canicula inca.
Ma duc sa-mi iau ceva de papica. Intra un batrinel, imbracat destul de bine si curat, profita de aerul conditionat dinaintru si ii cere domnisoarei o apa. Domnisoara i-o da din frigider si omul nostru scoate o batista cu citeva monede sa o plateasca. Dar apa costa mai mult, asa ca tipa sta cu sticla in mina si ii spune ca nu are suficienti bani sa isi cumpere apa. Batrinul e descumpanit. Fata nu prea pare impresionata suficient de mult. Eu din spate ma uit la toata povestea si imi e jena situatia batrinului si imi e rusine ca nu poate sa cumpere o apa - asa ca ii fac semn tipei ca ii platesc eu apa omului.
Sticla reuseste astfel sa treaca tejgheaua si sa ajunga in mina omului insetat, care insista sa dea maruntisul. Tipa ii explica ca nu trebuie, ca am platit-o eu. Batrinelul se rasuceste spre mine, imi zimbeste usor si imi daruieste un multumesc.

De fapt - eu ar trebui sa ii multumesc ca a reusit sa-mi faca o zi buna printr-un simplu gest. Dupa intamplarea asta am simit ca merit sa mai traiesc o zi, ca macar am reusit o fapta buna.

Si cred deoseori ca astfel de fapte ne fac viata mai buna. Ce sa fac - sunt idealist ! ;-)

Jurnal de fapte bune

Fundatia Pentru Voi

May 26th, 2008

Am fost la Timisoara pentru o prezentare cu CJI, si am avut onoarea sa o cunosc pe dna Foica, de la Fundatia “Pentru Voi” din Timisoara, care incearca sa ajute persoanele cu dizabilitati.

Pe linga faptul ca Fundatia a castigat anul acesta Marele Premiu la Gala Sociatatii Civile, m-au suprins ca folosesc Internet-ul in mod activ ca un mijloc de promovare. Astfel, chiar pe cartea de vizita era trecuta adresa userului de la youtube - http://www.youtube.com/profile_videos?user=FundatiaPentruVoi unde se gasesc filmulete ale unor persoane cu diazbilitate care “vor si pot sa muncesc.”

Jos palaria !

Proiectul Habarnam - carti citite pentru cei mici

April 29th, 2008

Cum sunt unul dintre cei care au citit cu multa ardoare cind am fost copil aventurile lui Stietot, Piulita, Habarnam sau celebrul Zahăr Zaharescu Limonadă
nu pot decit sa ma bucur cind citesc despre Proiectul Habarnam care isi propune sa faca inregistrari audio a unor povesti cunoscute pentru copii.
Excelenta initiativa !