| « Decizie Curtea Europeana de Justitie: Un ISP nu poate fi obligat sa filtreze intreg traficul de Internet pentru a depista p2p | Ce fel de Internet ne dorim? » |
Parlamentul Romaniei, Camera Deputatilor, 2 Noiembrie 2011
Dezbateri asupra Proiectului de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr.196/2003 privind prevenirea şi combaterea pornografiei (PL-x 220/2011).
“Aşa cum este titlul legii, vă daţi seama că este foarte importantă pentru apariţia şi dezvoltarea unui flagel care a început să fie pe sistemul informatic şi cred că tânăra generaţie trebuie protejată într-o altă formă decât cea pe care o dezbatem noi în Parlament. Şi, pentru acest motiv, cred că reîntoarcerea la comisie şi dezbaterea încă o dată a acestui proiect de lege, la care se adaugă câteva amendamente pe care unii dintre colegii mei ar dori să le susţină, ne va permite să oprim într-o formă sau alta această afluenţă puternică de pornografie în sistemul mediatic. “
(sublinierile imi apartin, vezi stenograma integrala)
Altul care crede ca Internetul are un robinet special pentru ce nu ne convine. Ce naiba sa mai explici?
Pe aceiasi tema: