Drept & Internet - noutati si opinii

Am fost ieri la Galele premiilor e-commerce 2009. Interesant si bun, ca si anul trecut. Cu castigatori cu premii si castigatori care au capatat experienta.

Am raspuns la citeva intrebari la Gala, dintre care doua mi s-au parut suficient de interesante pentru a le relua pe blog. (si poate ma voi mai referi la una din ele in zilele ce urmeaza)

1. Referitor la dreptul de returnare a produselor in termen de 10 zile lucratoare, magazinul online isi poate rezerva dreptul de a retine din valoarea produselor comandate o taxa de utilizare si/sau o taxa de procesare administrativa in functie de constatarile realizate referitoare la starea produsului si a accesoriilor returnate (produs desigilat, incomplet, defect, avariat, etc.)?

1. Raspuns scurt: Nu, dar…
Paranteza - chiar e o chestiune interesanta, am intalnit la multe din magazinele jurizate o dispozitie similara.

Raspuns lung: Din punctul meu de vedere dispozitia legala in domeniu art 7, OG 130/2000 nu trebuie interpretata eronat.
Consumatorul are dreptul de a denunta unilateral contractul la distanta, in termen de 10 zile lucratoare, fara penalitati si fara invocarea vreunui motiv. Singurele costuri care pot cadea in sarcina consumatorului sunt cheltuielile directe de returnare a produselor.

Termenii de “fara penalitati” si “singurele costuri” sunt cuvintele cheie pentru subiectul de fata. Este clar ca intentia legiuitorului roman este de protectie a consumatorului in fata unui abuz din partea comerciantului - astfel incat orice conditie suplimentara fata de cea stabilita de norma imperativa din lege ar fi o limitare nejustificata si ilegala a dreptului de denuntare unilaterala pe care il are consumatorul.
Deci atit cerinta de utilizare a ambalajului original, cit si mai ales cea de pastrarea a unor sume pentru un produs “utilizat” (care este in mod clar o penalitate aplicata) sunt niste dispozitii ce contravin prevederilor legale actuale.

Mai mult, daca ne uitam la alte implementari europene - de ex in Franta unde legislatia este similara, vedem ca jurisprudenta este constanta in a califica aceste limitari drept inacceptabile. In cazul Famille de France vs. Père-Noel.fr judecat la Tribunalul din Paris, 4.02.2003 judecatorul considera ca clauza suplimentara pusa de site-ul pere-noel.fr prin care nu accepta la returnare produsele care au fost utilizate (mai mult de citeva minute), este o clauza care limiteaza dreptul consumatorului si este o clauza abuziva. Mai mult,instanta noteaza, extrem de corect:
„Dreptul de returnare este absolut si discretionar si permite consumatorului sa incerce obiectul comandat si sa-l utilizeze”

Dar… totusi, asta nu inseamna ca un consumator poate returna un bun in orice conditii. In fapt avem de a face cu rezolutiunea unui contract, ceea ce inseamna a pune partile in situatia initiala dinainte vinzarii.
Ori in conditiile in care un produs este returnat incomplet (fara accesorii) sau deteriorat (dincolo de o simpla utilizare) ori nefunctional - este clar ca vorbim de un produs cu totul diferit fata de cel vindut, iar rezolutiunea contractului nu mai poate avea loc.

In aceasta situatie, in opinia mea, magazinul poate sa refuze plata integrala a pretului platit initial de client (dar nu sa retina o suma din ea!) pe motivul intemeiat ca produsul este substantial diferit fata de cel vindut si deci nu mai poate avea loc rezolutiunea contractului.

Sigur - exista si posibilitatea teoretica ca cele 2 parti sa se inteleaga ca produsul sa fie returnat, iar doar o suma de bani sa fie platita consumatorului - dar aici vorbim de un acord intre cele 2 parti si nu de o reducere subiectiva si unilaterala impusa de producator.

2. Cum putem influenta modificarea legii privind contractele la distanta, astfel incat in cazul returnarii produselor, clientul sa nu poata returna produsul daca a afectat ambalajul original? (in momentul de fata legea ii permite acest lucru)

2. Raspuns scurt: In mai multe circumstante.
Raspuns lung:
Legea privind contractele la distanta implementeaza o directiva europeana din 1997.
La nivelul Comisiei Europene s-a pornit din 2006 un proces de modificare a mai multor directive din domeniul protectiei consumatorului, inclusiv cea la care ne referim. Au existat deja perioade de consulatari la Comisie, care s-au referit si la acest subiect. (vezi pct 4.11 si urmatoarele)

Pe 8 octombrie 2008 Comisia a propus o prima forma a Directivei privind drepturilr consumatorului (care va inlocui mai multe acte, inclusiv directiva privind contractele la distanta)
Dosarul actual al propunerii, impreuna cu alte documente adoptate, il gasiti pe Prelex. Iar dosarul de la nivelul Parlamentului European (unde practic nu a inceput dezbaterea) este de asemenea disponibil public.

Deci se poate influenta:
- in discutiile de la nivelul Consiliului European (unde trebuie identificat ce Minister participa)
- in discutiile din Parlamentul European (unde exista parlamentari romani alesi)
- in implementarea nationala a directivei, o data ce este adoptata de PE (cu mentiunea ca daca sunt dispozitii imperative ale directivei, nu se va putea evita aplicarea acesteia).

Eu le recomand celor interesati sa citeasca intreaga propunere actuala a Comisiei, o sa copiez insa si mai jos citeva articole relevante pentru dreptul de denuntare unilaterala a contractului.

Follow up:

Articolul 12
Durata și data de începere a perioadei de retragere
1. Consumatorul beneficiază de o perioadă de paisprezece zile pentru a se retrage dintr-un contract la distanță sau dintr-un contract negociat în afara spațiului comercial, fără a fi nevoit să justifice decizia de retragere.
(…)
Articolul 13
Omisiunea informațiilor privind dreptul de retragere
În cazul în care comerciantul nu a transmis consumatorului informațiile privind dreptul de retragere, încălcând astfel dispozițiile din articolele 9 litera (b), 10 alineatul (1) și 11 alineatul (4), perioada de retragere va expira la trei luni de la data la care comerciantul și-a îndeplinit celelalte obligații contractuale.

Articolul 14
Exercitarea dreptului de retragere
1. Consumatorul informează comerciantul cu privire la decizia sa de retragere, pe un suport durabil, în cadrul unei declarații adresate comerciantului și redactate cu propriile cuvinte sau utilizând formularul de retragere standard prevăzut în anexa I(B).
Statele membre nu impun nicio altă condiție de formă care să se aplice formularului de retragere standard menționat anterior.
(…)
Articolul 16
Obligațiile care revin comerciantului în cazul retragerii
1. Comerciantul rambursează price sumă pe care a primit-o ca plată din partea consumatorului, în termen de treizeci de zile de la data la care primește comunicarea retragerii.
2. În cazul contractelor de vânzare, comerciantul poate amâna rambursarea până la data primirii sau a colectării bunurilor care au făcut obiectul vânzării, sau până la momentul primirii unei dovezi din partea consumatorului conform căreia acesta a trimis bunurile către comerciant, fiind aplicată cea mai rapidă dintre cele două variante menționate.

Articolul 17
Obligațiile consumatorului în cazul retragerii
1. În cazul în care, în cadrul unui contract de vânzări, posesia efectivă a bunurilor a fost transferată consumatorului sau, la cererea acestuia, unei părți terțe înainte de expirarea perioadei de retragere, consumatorul trimite înapoi bunurile sau le transmite comerciantului sau unei persoane autorizate de comerciant să le primească, în termen de paisprezece zile de la data la care acesta comunică comerciantului
retragerea, cu excepția cazului în care comerciantul s-a oferit să recupereze bunurile el însuși.
Consumatorul suportă doar costurile directe legate de returnarea bunurilor, cu excepția cazului în care comerciantul acceptă să își asume acele costuri.

2. Consumatorul este responsabil doar în ceea ce privește diminuarea valorii bunurilor care rezultă din manipulări altele decât cele necesare pentru garantarea naturii și funcționării bunurilor. Acesta nu este responsabil pentru diminuarea valorii în cazul în care comerciantul a omis să îl informeze cu privire la dreptul său de retragere în conformitate cu articolul 9 litera (b). În ceea ce privește contractele de servicii care fac obiectul unui drept de retragere, consumatorul nu suportă nici un cost pentru serviciile prestate, în totalitate sau parțial, în cursul perioadei de retragere.