| « Practici comerciale inselatoare si practici comerciale agresive | Consultare norme de aplicare a legii privind marca temporala » |
Am fost la sfarsitul saptamanii trecute la Torino, la primul workshop Communia ( o sa revin probabil cu citeva idei - astept sa puna online si prezentarile).
Un eveniment interesant si bine organizat. Dar una din ideile de la final, punctata de Rishab Ghosh mi-a retinut atentia.
A mentionat de faptul ca oamenii respecta normele juridice, dar de cele mai multe ori mai usor e sa fie implementate prin software, care impune direct sau indirect si unele norme tehnologice.
El vorbea si de faptul ca normele juridice stupide nu vor fi respectate (era vb de cele care au legatura cu tehnologia), fie pentru ca dpdv tehnologic sunt o aberatie (vezi legea romana cu pornografia), fie ca dpdv practic ele nu intereseaza pe mai nimeni (aici avem atit de multe exemple in Romania, ca nici nu stiu pe care sa o aleg).
In schimb normele tehnologice vor fi respectate, atita vreme cit ele sunt create prin consens si rezolva in mod eficient o problema - fara a fi nevoie sa existe o lege sau o pedeapsa in acest sens.
Unul din exemplele date de Ghosh este legat de situatia robots.txt (sau standardul de excludere al robotilor motoarelor de cautare) si care stipuleaza practic ce trebuie sa faci pentru ca pagina ta sa nu fie indexata de motoarele de cautare.
Interesant este faptul ca acest "standard" nu este unul oficial, si nici macar un RFC, ci pur si simplu o decizie luata prin consens pe o lista de discutii (robots-request@nexor.co.uk) in iunie 1994.
Nici unul din motoarele de cautare nu au semnat vreo conventie si nu exista nici o pedeapsa pentru nerespectarea lui - si totusi el este acceptat su respectat ca o norma tehnologica de toti din piata.
De ce ?
Pentru ca nu e stupida, rezolva o problema si functioneaza.
Cred ca deseori cei care fac legi ar trebui intai sa se gindeasca la aceste trei elemente :
- este legea stupida ? (pentru cei ce cred ca insasi intrebarea este fara sens, le recomand Il potere della stupidita -partial si in engleza)
- rezolva legea o problema sau altfel spus reglementeaza o relatie sociala care TREBUIE si altfel NU poate fi reglementata ?
- care este efectul normei asupra PIETII ? Va functiona ea sau va fi ignorata ?